Biserica Ortodoxă Romănă il prăznuieşte la 30 noiembrie pe Sfăntul Apostol Andrei. După creştinarea dacilor, o dată cu venirea Sfăntului Andrei pe aceste meleaguri, fondul păgăn al vechilor ritualuri nu a fost eliminat total, ci doar transformat.

Numărul mare de tradiţii şi obiceiuri ce işi au obărşia in acest inceput dezvăluie o legătură unică intre vechile credinţe, tradiţii sau obiceiuri şi ideile cuprinse in predica Apostolului. Un bun exemplu este noaptea Sfăntului Andrei (numele este de origine greacă şi inseamnă "bărbăţie" sau "valoare").

Ritualuri pagane. In noaptea de Săntandrei, in credinţa populară, se deschide cerul şi se pot face vrăji şi farmece. Astfel, in unele zone se mai păstrează şi astăzi obiceiul ca fetele care urmează să se căsătorească să işi afle ursitul măsurănd nouă ceşcuţe cu apă, pe care le varsă intr-o strachină ce va fi pusă la icoană. Dimineaţa, apa din strachină se măsoară, din nou, tot cu aceeaşi ceşcuţă; dacă pe fundul străchinii mai rămăn căteva picături de apă, atunci fata va avea noroc şi se va căsători, iar dacă ultima ceşcuţă rămăne neumplută bine, aceasta nu va avea noroc. Este noaptea in care se pot lua măsuri de precauţie pentru a indrepta răul provocat de duhurile necurate, care vin pentru a-i speria pe cei vii.

In Moldova, noaptea de Săntandrei se numea Păzitul Usturoiului şi se celebra ca un adevărat revelion; de aici şi ipoteza că in această zi dacii serbau Anul Nou. Tinerii, băieţi şi fete, se adunau intr-o casă mai mare şi, de cu zi, ungeau uşile şi ferestrele cu usturoi, iar de cum se lăsa seara incepeau petrecerea, măncau şi beau, iar dimineaţa ieşeau in curte unde impreună cu lăutarii jucau covata cu usturoi, care peste noapte era păzită de o bătrănă. După terminarea petrecerii, usturoiul din covată era impărţit intre ei şi păstrat la icoane pentru a-i feri de boli şi fa