Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu vrea să o „fure“ pe Adelina de la Antenă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 1 decembrie 2007 · ·

Cei doi se vor muta împreună într-un apartament din Milano. Sursa: Mediafax Foto

Cristi Chivu, care s-a logodit sâmbăta trecută, la Milano, cu prezentatoarea ştirilor sportive ale Antenei 3, Adelina Elisei, doreşte să locuiască împreună cu viitoarea lui soţie în Italia. Cristi a cumpărat deja un apartament de lux în Milano, evaluat de unii la aproximativ 1,5 milioane de euro, în care, spun apropiaţii celor doi, va locui, în curând, cu Adelina Elisei. Deocamdată apartamentul este în curs de amenajare, dar cei doi speră să se poată muta împreună la începutul anului viitor.

Potrivit unor surse apropiate cuplului, căpitanul echipei naţionale de fotbal îi caută deja Adelinei un loc de muncă în Italia, aceasta urmând să părăsească ştirile Antenei, locul unde lucrează încă din 2005. Reprezentanţii Antenei spun, însă, că Adelina îşi va păstra contractele. În cazul în care cei doi vor decide să locuiască împreună, într-o primă etapă vor încerca să se descurce ca şi până acum, când vedeta Antenei îşi împarte timpul între Milano şi Bucureşti. „Câteva zile aici, câteva zile acolo, probabil că şi programul ei va fi uşor modificat“, spune Romulus Coman, director de marketing în Trustul Intact.

Un Don Juan fără pedigri

Cristi Chivu se va întoarce în România de Sărbători, pe care le va petrece cu familia, la Timişoara. „Cred că fiul meu a făcut cea mai bună alegere. Vor face nunta anul viitor, la Bucureşti“, spune Mariana Chivu, mama lui Cristi. Cristi a ştiut întotdeauna să-şi ţină relaţiile departe de ochii iscoditori ai presei. Spre deosebire de Adrian Mutu, de exemplu, care a fost implicat în mai multe scandaluri sexuale, reşiţeanul este mult mai discret.

A debutat în prima echipă a Reşiţei la 16 ani şi 10 luni. Era doar un copil răsfăţat al publicului bănăţean. Fetele, care veneau în număr mare la meciurile favori

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 29 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°