Am mai scris în câteva rânduri că presa noastră îşi închipuie că joacă un rol mai mare decât e cazul. Participarea politică directă fiind restrânsă, tot ce rămâne vizibil este un spectacol mediatic. Exişti dacă te vezi la televizor. Asta au reţinut consultanţi politici de mare succes şi sumar şcolarizaţi. Asta proclamă jurnalişti de mare influenţă care au învăţat meserie la Universitatea Cristoiu. De fapt, teoriile serioase asupra votului arată că presa e doar unul dintre cercurile de formare a opţiunii electorale, şi nici măcar unul dintre cele de primă importanţă. Familia, cercul de prieteni, colegii, contactul direct cu partidele sunt mai importante. Doar că acestea sunt greu de măsurat. Trebuie să faci cercetare de profunzime, să combini sondaje cu metode calitative. Ştiu puţini oameni în România capabili să facă aşa ceva. Şi nici aceia nu sunt utilizaţi. E scump şi cei mai mulţi politicieni nici nu ştiu că au nevoie de aşa ceva. În schimb, eu primesc în e-mail oferte cu servicii de monitorizare media. Este o piaţă nebună de făcut grafice cu cine, cum, câte minute şi unde a apărut la TV. Se fac calcule complicate cu câţi centrimetri a ocupat fiecare lider prin ziare. Inutilităţi scumpe, zorzoane mediatice. Euroalegerile au confirmat-o din plin. Săracul Cozmin Guşă a dormit prin studiourile TV, era peste tot. Liderul PIN este o fiinţă catodică, trăieşte în televizor. Dar tot el poate să devină studiu de caz pentru lipsa de impact a televiziunii în alegeri. Şi nu este singurul. Băsescu avea dreptate când a spus poanta cu Voiculescu care are cinci televiziuni şi 2%. El pare mare lider politic la televiziunile sale. În alegeri nu a fost niciodată măcar aproape de prag. De fapt, singurul motiv pentru care Voiculescu a existat în politică este că alţii au crezut în puterea televiziunii. Năstase şi PSD au cumpărat graficele cu liniuţe-apariţii-TV şi au crezut că aşa pot