Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Urmaşul" lui Ştefan cel Mare, în război mediatic cu România

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 decembrie 2007 ·

La începutul anului 2005, relaţiile diplomatice dintre Bucureşti şi Chişinău se amelioraseră datorită încercărilor preşedintelui Traian Băsescu de a lega o prietenie cu Vladimir

La începutul anului 2005, relaţiile diplomatice dintre Bucureşti şi Chişinău se amelioraseră datorită încercărilor preşedintelui Traian Băsescu de a lega o prietenie cu Vladimir Voronin. Odată cu apropierea aderării României la UE, divergenţele de opinie dintre cei doi s-au înmulţit, iar "înţepăturile" reciproce plasate la nivel mediatic au înlocuit întâlnirile amicale.

Atitudinile ostile la adresa României ale liderului comunist de la Chişinău au atins punctul culminant atunci când Voronin şi-a atribuit rolul de "urmaş al lui Ştefan cel Mare". El a decretat recent că 2009 va fi "anul sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc".

Vladimir Voronin a accentuat că relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti nu vor putea deveni prieteneşti atât timp cât România nu va renunţa la problemele identitare. Mai mult, guvernul moldovean a anunţat că va înfiinţa o structură specializată pentru traducerea oficială a documentelor internaţionale în aşa-zisa "limbă moldovenească".

Dincolo de chestiunea limbii oficiale, Vladimir Voronin a recurs la măsuri şicanatorii faţă de autorităţile de la Bucureşti. El a refuzat deschiderea a două consulate româneşti la Cahul şi Bălţi deşi convenise acest lucru cu preşedintele Băsescu pe 16 ianuarie 2007.

Liderul comunist a acuzat România, în cadrul unei emisiuni televizate, că plăteşte diferite persoane pentru a face lobby în vederea unirii cu Republica Moldova. Voronin a mai spus că românii "s-au legat cu diavolul" pentru a ocupa teritoriul de dincolo de Prut.

"S-au legat cu Hitler, cu Stalin, cu cine vrei doar ca să-şi atingă scopul", crede şeful comuniştilor moldoveni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°