Din păcate, mediul de afaceri, cu precădere cel din România, este extrem de relaxat atunci cînd vine vorba despre oportunism. Se poate spune că, în business, oportunismul este trecut cu vederea, în schimb, oportunităţile trăiesc bine mersi. Oamenii de afaceri români s-au străduit din răsputeri să ne convingă că în afaceri "totul este permis" şi că specularea oportunităţilor scuză oportunismul. De asemenea, companiile româneşti sau străine nu s-au sfiit să folosească la maximum orice oportunitate care s-a ivit, indiferent dacă în felul acesta umilul consumator român a fost pus să semneze contracte scrise cu litere de o şchioapă, contracte de creditare care includeau condiţii înrobitoare sau pur şi simplu au vîndut mărfuri care nu aveau asigurată nici măcar o perioadă minimă de garanţie. "Afacerile sînt afaceri" şi "În afaceri orice este posibil" au fost două sloganuri care nu au făcut decît să acorde circumstanţe unui mediu de afaceri care mai bine de un deceniu a fost prea puţin atent la obligaţiile legale sau morale pe care le avea. Evident, excepţiile au confirmat regula sau nu au devenit niciodată poveşti de succes în afaceri.

România a avut în ultimii 17 ani nenumărate oportunităţi. În anii ’90, au fost, la nivel mic, tarabele şi comerţul cu Turcia. Afacerile adevărate s-au construit însă speculînd slăbiciunile sistemului de legi şi ale celui politic. În anii în care blocajul financiar sufoca economia, era o adevărată oportunitate să nu-ţi plăteşti partenerii şi să ţepuieşti bugetul de stat. A urmat o bună perioadă în care "oportunităţile" s-au numit creditele neperformante. "Băieţii deştepţi" din perioada respectivă au devalizat bănci fără să păţească nimic. Schimbul de terenuri dintre un om de afaceri şi un Minister sau o Primărie a fost o altă oportunitate a momentului. Au urmat: privatizarea întreprinderilor cu capital de stat, ştergerea sau reeş