Aşezat comod în faţa televizorului, Domnul X aşteaptă schimbarea. Stă şi ascultă, ţistuie din buze, butonează telecomanda şi, la răstimpuri, înjură zgomotos clasa politică sau analiştii neamului. Domnul X face politică. Aşa face el politică. Dacă-l pui să meargă să voteze, strîmbă din nas, dacă-l îndemni să devină membru al unui partid, se strîmbă tot, iar dacă-l întrebi cum se poate face schimbarea, ridică din umeri. Apoi, cu un aplomb teribil, începe să caute vinovaţi pentru ignoranţa şi nesimţirea lui. Dar Domnul X se exclude pe sine din orice vină. El n-are altă treabă decît să existe şi aşteaptă soluţii miraculoase sau măcar semne de recunoştinţă din partea tuturor, pentru simplul fapt că are un buletin de identitate.

Domnul X are ce are cu presa. Televiziunile şi ziarele sînt principalii vinovaţi pentru faptul că avem prea mult scandal în spaţiul public şi prea puţină dezbatere serioasă. Ziariştii manipulează, dezinformează sau, pur şi simplu, îl enervează. Pe ascuns, cînd nu-i nimeni prin preajmă, Domnul X şi mulţi cei asemenea lui se uită, pînă le cad ochii în poală de nesomn, la talk-show-uri prelungite mult după miezul nopţii. Dimineaţă, ipocriţi şi ruşinaţi totodată, inventează în faţa colegilor de serviciu sau pentru cei din familie o poveste despre o insomnie sau despre vreun film bun care i-a ţinut treji pînă spre orele mici ale dimineţii. Domnului X îi este ruşine să admită că se uită la tot soiul de bizarerii şi scandaluri, pentru că se întîmplă, de foarte multe ori, ca domnul X să fie intelectual şi veşnic preocupat de soarta ţării. Aşa că nu dă bine.

Domnul X nu votează. E într-o veşnică dilemă, are îndoieli majore, caută, cu maximă acribie, un sfînt pe care să pună ştampila, şi de ani de zile n-a găsit nici unul. Prin urmare, la fiecare scrutin rămîne acasă, scîrbit şi acrit că, nici de data asta, nu s-a întîmplat minunea de a desc