Minunea vietii mele, Ioana
"Ioana este cea mai mare minune, cel mai mare dar pe care l-am primit de la Dumnezeu, si pentru care îi multumesc în fiecare moment al zilei", ne scrie o mamica fericita. "Ce poate fi mai frumos, mai emotionant pe lume decât sa simti caldura îmbratisarii tandre a copilului tau, sa-i auzi în miez de noapte glasul dulce spunând ''te iubesc mama'', sarutându-ti cu buzele fierbinti mâna în semn de recunostinta pentru tot ce faci, pentru grija ce i-o porti!
Ioana este un copil foarte dorit, asteptata o viata pot spune (am nascut-o dupa vârsta de 42 de ani). Ea stie si simte acest lucru daruindu-ne la rândul ei multa afectiune. Petrecem foarte mult timp împreuna (si-mi spune ca sunt cea mai buma prietena a ei), ne jucam, îi place sa ma ajute la multe treburi în casa, desi este înca destul de mica, abia în 16 ianuarie va împlini 5 ani. Ioana este la Gradinita nr. 15 în grupa mijlocie – mare, o fetita ascultatoare, cuminte si înteleapta dând dovada de multa maturitate, surprinzându-ne de multe ori prin felul în care gândeste.
Îl asteapta cu nerabdare pe Mos Craciun si spera ca Mosul îi va citi scrisorile. " Drept dovada ca Mosul va citi scrisorile Ioanei este aceasta scrisoare publicata in cotidianul Zi de Zi, partenerul lui Mos Craciun. (E.M.)
Minunea vietii mele, Ioana
"Ioana este cea mai mare minune, cel mai mare dar pe care l-am primit de la Dumnezeu, si pentru care îi multumesc în fiecare moment al zilei", ne scrie o mamica fericita. "Ce poate fi mai frumos, mai emotionant pe lume decât sa simti caldura îmbratisarii tandre a copilului tau, sa-i auzi în miez de noapte glasul dulce spunând ''te iubesc mama'', sarutându-ti cu buzele fierbinti mâna în semn de recunostinta pentru tot ce faci, pentru grija ce i-o porti!
Ioana este un copil foarte dorit, asteptata o viata pot spune (am nascut-o dupa vârsta de 42