E tot mai greu să urmăreşti viaţa bisericească într-o societate isterică. România credincioasă doarme, exilată în ea însăşi. În timp ce arena publică e intoxicată cu scandaluri criminalistico-rasiale de rezonanţă continentală, ziarele continuă să fie manevrate după capriciile tactice ale patronilor-politicieni, care oscilează spasmodic între supravieţuirea pe bani şi dosarul penal. La 18 ani de la Revoluţie, rezervele noastre de nocivitate autodistructivă se dovedesc intacte. Ba chiar se sporesc singure, de parcă ar funcţiona cu energie reciclabilă. În asemenea condiţii maligne, de care lumea normală scapă fie prin resemnare scîrbită, fie printr-un viguros exod către ţările aşezate, mişcările din interiorul BOR nu mai fac rating, aşa că trec aproape neobservate. Şi e păcat, pentru că impactul Ortodoxiei asupra colectivităţii româneşti se va menţine multă vreme, în pofida secularizărilor "de nişă".
Afectat de dosare şi rumori hidoase, dar întărit prin alegerea altui Patriarh, Sinodul lucrează, bunăoară, la un nou Statut al BOR. Propunerea se cere salutată, întrucît actualul Statut - redactat în 1948 şi amendat după â89 - e complet paralel cu evoluţia istorică a României de după prăbuşirea dictaturii comuniste. Dacă dogma e imuabilă, dacă ritul şi cărţile liturgice admit cel mult periodice "diortosiri", dacă Scriptura poate fi doar revizuită (cînd nu se angajează o nouă traducere), nu acelaşi regim are Statutul BOR, simplu manual de administraţie internă. Acolo figurează structura diocezană, instituţiile de veghe canonică sau jurisdicţia tribunalelor bisericeşti. Nu poate lipsi, din text, modul de alegere a ierarhilor şi iată că tocmai aici se pregăteşte Sinodul să opereze nişte schimbări suspecte. Ca probă a democraţiei ecleziale, proiectul Statutului a fost deocamdată circulat la nivelul protopopiatelor, al centrelor eparhiale, fără ca Sinoadele mitropol
