De multe ori, psihologii pun părinţilor întrebarea: "Ce este copilul pentru dvs.?". O fiinţă lipsită de apărare pe care trebuie neapărat să o protejaţi, un viitor adult în dezvoltare,

De multe ori, psihologii pun părinţilor întrebarea: "Ce este copilul pentru dvs.?". O fiinţă lipsită de apărare pe care trebuie neapărat să o protejaţi, un viitor adult în dezvoltare, un adult în miniatură sau - situaţie destul de des întâlnită, din păcate - sursa tuturor relelor?

Răspunsul la aceste întrebări aparent inofensive poate spune multe despre felul cum un părinte îşi îndeplineşte rolul. Dincolo de anumite caracteristici unice, fiecare părinte se încadrează, spun specialiştii în psihologie, în câteva categorii bine definite.

Un sondaj efectuat în urmă cu doi ani în Franţa arăta că majoritatea părinţilor sunt de acord cu afirmaţia "Pentru a fi un bun părinte, nu este de-ajuns să improvizezi, trebuie să şi înveţi". A disciplina un copil înseamnă să "ghidezi un copil în comportamentul său şi să delimitezi cu bunăvoinţă limitele acestuia", susţine specialista canadiană în psihoterapie Joe-Ann-Benoît în lucrarea sa "Provocarea disciplinei familiale".

Este normal pentru orice părinte să-şi pună întrebarea dacă este sau nu un părinte bun pentru copiii săi. Să se întrebe dacă educaţia pe care o oferă urmaşilor săi este sau nu cea mai bună şi dacă este un pedagog bun. La urma urmei, fiecare părinte îşi doreşte pentru copiii lui tot ceea ce este mai bun pe lume. Fiecare părinte îşi pune întrebarea dacă este un exemplu bun pentru copiii lui.

Rezolvarea acestor probleme este foarte dificilă, atâta vreme cât nu există un răspuns ideal şi nicio "diplomă" de părinte. A fi părinte este un rol extrem de dificil, dar şi o provocare. Pe de altă parte, copiilor le place să-şi compare părinţii cu cei ai prietenilor şi colegilor. Şi, de multe ori, ceilalţi părinţi