Punctul de întîlnire între genetică şi inteligenţă este, din perspectivă intelectuală, un teren minat. Fostul preşedinte al Universităţii Harvard, Larry Summers, a provocat o explozie în 2005, cînd a sugerat că există o explicaţie genetică a faptului că e dificil, pentru universitatea sa, să găsească profesori de matematică şi fizică - femei. (El nu a susţinut că bărbaţii sînt, în medie, mai înzestraţi în disciplinele amintite decît femeile, ci că există motive să credem că bărbaţii au mai multe şanse decît femeile să se situeze atît în partea superioară, cît şi inferioară a ierarhiei de aptitudini în aceste domenii -, iar la Harvard, bineînţeles, ajung doar cei care se situează în partea de sus.) De curînd, unul dintre cei mai prestigioşi oameni de ştiinţă contemporani s-a aventurat şi mai stîngaci pe acelaşi teren minat, cu rezultate previzibile. În octombrie, James Watson, cîştigător al Premiului Nobel în 1962 pentru descrierea structurii ADN-ului, a venit la Londra pentru a-şi promova volumul de memorii, intitulat Cum să eviţi oamenii plicticoşi şi alte lecţii dintr-o viaţă dedicată ştiinţei. Într-un interviu acordat publicaţiei londoneze The Sunday Times, el a spus că este pesimist în ceea ce priveşte viitorul Africii, pentru că "toate politicile sociale pleacă de la premisa că inteligenţa lor este la fel ca a noastră - în timp ce toate evaluările spun că nu este chiar aşa". El a adăugat că, personal, a sperat că sîntem egali în aptitudini, dar că "aceia care au de-a face cu angajaţi de culoare descoperă că nu este adevărat".

Watson a încercat să clarifice aceste remarce într-un interviu acordat ulterior ziarului The Independent, spunînd: "În societatea contemporană, este foarte răspîndită presupunerea că abilităţile egale de a raţiona ţin de înzestrarea comună a umanităţii. S-ar putea să fie aşa. Dar numai faptul că dorim să fie aşa nu este suficient