Liderii centrali şi judeţeni ai PSD vor dezbate astăzi, la şedinţa Comitetului Executiv, schimbarea din funcţie a cinci şefi de organizaţii ale partidului.
Este vorba despre acei lideri judeţeni care au pierdut masiv la europene faţă de 2004, situându-se abia pe locul trei, după PD şi PNL: Eugen Nicolicea (Mehedinţi), Doru Ioan Tărăcilă (Călăraşi), Mihai Bar (Bihor), Nicolae Bădălău (Giurgiu) şi Gabriel Oprea (Ilfov).
Faţă de 2004, în aceste judeţe în care PSD se situa la peste 45%, s-au pierdut între 24 şi 30 de procente. Acestora li se va cere să se retragă din funcţii. Promotorii cei mai insistenţi ai acestei operaţiuni de sancţionare sunt liderii judeţeni care au obţinut cele mai bune rezultate: Liviu Dragnea (Teleorman - 35,8%), Dumitru Buzatu (Vaslui - 35,5%) şi Ion Toma (Olt - 38,2%). Conducerea PSD a fost nemulţumită în special de rezultatele a două judeţe, Mehedinţi şi Călăraşi, două fiefuri tradiţionale ale partidului. La Mehedinţi, unii lideri ai partidului suspectează un „blat“ cu PNL.
Din analizele făcute la Kiseleff a rezultat că în Mehedinţi s-au înregistrat cazurile mai multor localităţi conduse de primari PSD unde s-a votat masiv în favoarea PNL. La aceasta se adaugă faptul că şeful de la Mehedinţi, Eugen Nicolicea, este şi un apropiat al PNL, având relaţii foarte bune cu preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu. Nicolicea este şi un apropiat al lui Miron Mitrea care îi este, de altfel, şi naş. Şeful PSD Mehedinţi a mai scăpat recent de o sancţionare. El a fost un opozant al moţiunii de cenzură, fiind observat când a votat în favoarea guvernului Tăriceanu. Nicolicea nu are de gând să demisioneze. „De ce să mă retrag? Nu am avut rezultate slabe. Şi care e problema că ne-am clasat pe trei, după PNL? Există cauze obiective. Liberalii au avut la noi în judeţ un candidat pe loc eligibil. Noi, nu“, a declarat Nicolicea. @