O taranca din Bucovina, deportata in 1941, a hotarat sa astearna pe hartie barbariile pe care le-a indurat, doua decenii, in Siberia. Manuscrisul Anitei Nandris are, el insusi, o poveste tulburatoare: ascuns in podul casei, el a ramas – timp de 17 ani – necunoscut membrilor familiei. In 1982, nepotul Gheorghe Nandris il trece granita in Romania ascunzandu-l intr-o sacosa plina cu carnati, ceapa si slanina. Descoperirea de catre vamesi a documentului in care se marturiseau crimele facute de comunisti in Arhipelagul Gulag ar fi insemnat o noua deportare in Siberia. In plin comunism, femeia a gasit puterea de a scrie o carte libera pentru ca nu o interesa nici parerea altora, nici cenzura, nici ortografia. P8 »»
» A scris curat, fara stersatura, nu ca un scriitor profesionist. Cu litera mare a scris numai Tata, Mama si Dumnezeu.
"Prin cate poate treceo fiinta ominiasca fara sa-si dia seama… Eu m-am nascut in anu 1904 in satu Mahala, judetul Cernauti. Am fost sapte frati, sase baieti si eu, o fata. Parintii erau tarani, adica gospodari, cum era timpul pe aici." Cu aceste cuvinte incepe manuscrisul-marturie al Anitei Nandris.
In noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, alaturi de cei trei copii ai sai, minori, femeia a fost aruncata intr-un tren plin de oameni si deportata, pentru 20 de ani, dincolo de Cercul Polar. Privatiunile de tot felul – lipsa hranei si a vestilor de acasa, munca istovitoare, frigul insuportabil, dar si experientele la limita vietii (si-a revenit din coma, fara explicatii si fara vreun sprijin medical) – au fost notate, dupa intoarcerea acasa, intr-un caiet. Odiseea uluitoare a acestui manuscris se intinde pe durata unui sfert de secol.
"Scrie pe hartie tot ce iti amintesti din Siberia"!
La putina vreme dupa intoarcerea din Siberia, in 1965, Anita l-a vizitat pe fratele sau, Ionica, la Bucuresti. "Eram mai multi m
