Indexul Globalizării realizat anual de revista "Foreign Policy", România se află pe locul 36 din 72 de ţări luate în calcul - deci undeva pe la mijloc. Trebuie să ne transformăm din dinozaur Indexul Globalizării realizat anual de revista "Foreign Policy", România se află pe locul 36 din 72 de ţări luate în calcul - deci undeva pe la mijloc. Trebuie să ne transformăm din dinozaur într-o grupare de mamifere adaptabile, capabile să joace pe cont propriu, însă de fiecare dată pentru binele grupului.

Cum contribuie naţiunile la "aplatizarea" planetei? Revista internaţională "Foreign Policy" are o reţetă a ei de măsurare, şi anume Indexul Globalizării. Sunt luate în calcul elemente mergând de la deschiderea economică la numărul de acorduri politice internaţionale semnate, de la contribuţia la comerţul global sau la misiunile de pace ale ONU până la dezvoltarea serviciilor de internet, de la banii trimişi de emigranţi acasă şi până la călătoriile personale sau chiar numărul de telefoane date în străinătate. În acest clasament mondial, România se afla pe locul 36 din 72 de ţări luate în calcul - deci, undeva pe la mijloc.

Într-o "zonă gri" a globalizării, dacă ar fi să ne amintim de o expresie care ne dădea fiori până să ne vedem incluşi în "structurile euroatlantice". Sau - ca să privim la jumătatea plină a paharului - într-o zonă a competitorilor cu potenţial, adică exact pe acele locuri din pluton de unde oricând se poate lansa sprintul devastator. Nimeni nu are cum să nege potenţialul României - românii, cu atât mai puţin -, dar pentru un sprint reuşit este nevoie mai întâi de o evaluare realistă a piedicilor. Una, cel puţin, pare a fi de ordin obiectiv.

În topul contribuţiei naţiunilor la globalizare, primele şase locuri sunt ocupate de ţări "mici" - Singapore, Hong Kong, Olanda, Elveţia, Irlanda şi Danemarca. De-abia apoi vin S