Premierul Tariceanu a afirmat marti ca taxa auto de prima inmatriculare nu va fi eliminata si nici redusa, informeaza Realitatea TV. Actualele discutii cu reprezentantii Comisiei Europene (CE) au la baza doar aspecte de ordin tehnic, a explicat prim-ministrul.
"Nu se pune problema reducerii sau eliminarii taxei de prima inmatriculare. Se discuta insa ca, pe baza observatiilor Comisiei, sa se modifice anumite aspecte tehnice", a afirmat Tariceanu.
Comisia Europeana a decis, saptamana trecuta, sa deschida a doua etapa a procedurii de infringement (n.r. - incalcare a tratatului de aderare) impotriva Romaniei, privind taxa de prima inmatriculare, considerand ca raspunsurile autoritatilor romane au fost nesatisfacatoare.
Comisia a acordat un termen de doua luni pentru schimbarea legislatiei, ulterior fiind posibil sa actioneze statul roman la Curtea Europeana de Justitie.
Comisarul european pentru Taxare si Uniune Vamala, Laszlo Kovacs, declarase saptamana trecuta ca banii incasati de stat de la inceputul anului din taxa de prima inmatriculare ar trebui restituiti celor care i-au platit.
Imediat dupa aceasta declaratie, purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru, a declarat ca Laszlo Kovacs s-a antepronuntat pe acest subiect.
Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, are in aceasta saptamana discutii cu oficialii CE, in cadrul carora prezinta intentia Romaniei de a aproba, in februarie-martie 2008, prin ordonanta de urgenta, o varianta a taxei in acord cu cerintele Comisiei.
Astfel, Romania ar urma sa respecte termenul de doua luni dat de CE, miercuri, pentru alinierea taxei. Actul normativ ar urma sa intre in vigoare la 1 iulie 2008. Premierul Tariceanu a afirmat marti ca taxa auto de prima inmatriculare nu va fi eliminata si nici redusa, informeaza Realitatea TV. Actualele