Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii doljeni, sub mirajul drogurilor

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 decembrie 2007 ·

În judeţul Dolj există trafic de droguri şi consumatori, dintre care foarte mulţi adolescenţi. Aceste lucruri nu sunt un secret pentru autorităţile implicate în prevenirea şi combaterea consumului de droguri, numai că de la a cunoaşte o stare de fapt şi până la a acţiona este cale lungă, iar oamenii se împotmolesc încă de la primul pas - identificarea consumatorilor.Din ce în ce mai mulţi tineri cad pradă drogurilor, devin consumatori, dependenţi sub ochii autorităţilor care, în loc să acţioneze, lucrează încă la strategii de prevenire. Din curiozitate, teribilism sau pentru a fi la modă, adolescenţii trag primul fum. Pentru unii, experienţa drogurilor se termină aici, pentru alţii însă urmează decăderea, respingerea şi suferinţa. Autorităţile estimează că în Dolj sunt în jur de 200 de consumatori, iar numărul lor creşte de la un an la altul, la nivel naţional fiind înregistrate în clinici aproximativ două mii de persoane care se droghează. „80% dintre cei care consumă droguri sunt tineri, elevi şi studenţi. Putem spune că sunt în jur de 200 de persoane, dar numărul consumatorilor este în continuă creştere. Ei nu consumă droguri în unităţile de învăţământ, ci în baruri, cluburi, la petreceri private“, a explicat comisar-şef Gheorghe Bică, şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Craiova. „În fiecare oraş ar trebui să existe un centru de dezintoxicare“ Pe tinerii consumatori nu îi ajută nimeni. Dacă poliţiştii de la Crimă Organizată îi găsesc pe consumatori în timpul raziilor efectuate în locurile unde se consumă şi se face trafic cu droguri, îi duc la Urgenţă de unde, după ce li se face dezintoxicarea, aceştia pleacă acasă. „Dacă are manifestări euforice îl ducem la spital, de unde pleacă acasă după câteva ore. În fiecare oraş ar trebui să existe un centru de dezintoxicare. Nu este normal ca într-o ţară atât de mare să existe doar două astfel de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 35 minute
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Ciolacu: Anul viitor vom putea cumpăra anvelope produse în România. Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de calibru internaţional, autorităţi locale şi Guvernul care a susţinut puternic o asemenea investiţie

News.ro acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după o vizită la fabrica Nokian Tyres din Oradea, că anul viitor vor putea fi cumpărate anvelope produse în România. ”Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de ca

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum o ora
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 6 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

O nouă amânare în dosarul care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Motivul invocat de instanță

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Mangalia a decis o nouă amânare la termenul de azi, 20 septembrie, în dosarul în care este judecat Vlad Pascu, următorul termen fiind stabilit pe 18 octombrie, în lipsa expertizelor de la INML. Judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a st

Dosarul Revoluției, în care sunt inculpați Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, retrimis la Parchet. Decizia este definitivă

HotNews acum o ora
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care au decis vineri, 20 septembrie retrimiterea dosarului la parchet își motivează hotărârea prin faptul că procurorul nu a rectificat rechizitoriul, așa cum ceruseră în 14 iunie, potrivit mi

Peste 100 de copii din Mehedinți au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat paste în programul „O masă sănătoasă”

HotNews acum 52 minute
Cel mai recent bilanț al cazurilor de toxiinfecție alimentară din Mehedinți arată că joi au ajuns la spital 118 persoane. Cei mai mulți pacienți au ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Drobeta-Turnu Severin. Persoanele care se simțeau ră

Documentare și ateliere de film pentru copii la Astra Film Junior 2024

HotNews acum o ora
Copiii și adolescenții sunt așteptați și anul acesta la Astra Film Junior, cel mai complex proiect de educație prin film documentar din România. Gândit pentru trei categorii de vârstă (6+, 11+ și 15+), Astra Film Junior 2024 include proiecții cinema

Mircea Lucescu a anunţat convocările preliminare pentru meciurile cu Cipru şi Lituania. Noutatea, Vlad Dragomir

News.ro acum 40 minute
Selecţionerul Mircea Lucescu a anunţat, miercuri, lista preliminară cu jucători din străinătate pe care îi are în vedere pentru posibila convocare la următoarele două meciuri din Liga Naţiunilor. Pe listă se află 19 fotbalişti care evoluează la club

Cluj: Poliţist prins băut la volan, după ce a provocat un accident. El a refuzat să fie testat pentru droguri. Conducerea Poliţiei a dispus şi cercetări interne, pe lângă dosarul penal

News.ro acum 40 minute
Un poliţist de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a fost prins băut la volan, după ce a provocat un accident, maşina sa intrând într-un şanţ de pe marginea drumului. Poliţistul a refuzat să fie testat în ceea ce priveşte consumul de droguri,

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°