CIORNE
Mă aflu, impreună cu un amic, Nicu Ghiţă, intr-o cămpie ireală, undeva intre Mizil şi Vadu Săpat. Cănd aveam 1 an mama era invăţătoare la Vadu Săpat. Făcea 20 de kilometri pe jos săptămănal, peste dealuri, pănă la Săngeru. Venea, imi spunea mama, să mă vadă, să se convingă că-s sănătos.
CIORNE
Mă aflu, impreună cu un amic, Nicu Ghiţă, intr-o cămpie ireală, undeva intre Mizil şi Vadu Săpat. Cănd aveam 1 an mama era invăţătoare la Vadu Săpat. Făcea 20 de kilometri pe jos săptămănal, peste dealuri, pănă la Săngeru. Venea, imi spunea mama, să mă vadă, să se convingă că-s sănătos. Trăiesc o emoţie specială. Impreună cu Nicu, negustor de maşini vechi şi vănător de iluzii ca şi mine, suntem invitaţi la o petrecere. E noaptea dintre duminică şi luni. Sunt meseni mulţi, lăutari. E o petrecere in toată regula. Prietenul meu imi spune azi, luni dimineaţa, că lăngă mine s-a aşezat un personaj care "m-a tras de limbă" şi a inregistrat tot ce am spus. Bravo lui! El mi-a pus intrebări cu tălc politic, iar eu i-am vorbit despre Grecia antică. Mi-e dor de zăpadă. Mi-e dor de o petrecere curată, fără indivizi care-ţi inregistrează tămpeniile spuse la chef.
Iarnă anapoda. N-a nins, n-a ingheţat apa in găleţi şi totuşi e frig. Un frig care intră in oase şi-n cuvinte, in pereţi şi-n limuzine. Clădirile, scufundate intr-o ceaţă vănătă, decupează reliefuri care parcă nu mai sunt ale noastre. Frigul din ziduri le face străine.
Omul, zicea Arghezi, e o ciutură subţire pe care o umple apa luminii. Mă bucur pentru cerga cerului dintre case şi măngăi, cu palma, ţesătura, de parcă aş infăşa un copil. Văd, intre atătea chipuri incruntate, perechea de zămbete de pe faţa unor tineri care se iubesc şi, presupun, zloata din alte suflete nu-i atinge.
Primarul general a apăsat, utilizănd degetul unei fetiţe, bu
