Imposibil de vorbit despre invingatori atunci cand partidul cel mai bine clasat intr-o cursa electorala obtine sufragiile a 8% din totalul numarului de cetateni cu drept la vot, cel situat pe locul secund 6%, iar cel pozitionat al treilea – in prezent aflat la guvernare – 4%.
Este limpede ca principalul partid de guvernamant a beneficiat mult de pe urma prezentei reduse la vot – aspect oarecum uimitor in conditiile comportamentului sau extrem de arogant din ultima vreme, conduita fiind
netipica partidelor de guvernamant care stiu ca se apropie, usurel, finalul de mandat.
Dar chiar daca europarlamentarele s-ar fi desfasurat inainte de seria declaratiilor lui Chiuariu, Cioroianu si Olteanu, PNL nu ar fi obtinut un rezultat mai bun, ba din contra. Data fiind insa repetata amanare a scrutinului, desfasurat, in cele din urma, intr-o perioada obscura a anului, liberalilor le-au iesit planurile si socoteala. Iar cu concursul mogulilor media s-a reusit si asigurarea unui climat tern, de totala nondezbatere, in cadrul caruia toate considerentele si explicatiile legate de o forma sau alta a votului uninominal au fost inecate intr-o mare de trivialitati.
Asadar, de victorie nu poate fi vorba in cazul PNL – sau, cel mult, de una pirica –, procentajul obtinut aducand a supravietuire care va fi urmata, mai devreme sau mai tarziu, de o infrangere de proportii. Mita pensiilor majorate nu a provocat, bunaoara, scontata avalansa de voturi. Campania PSD, axata pe problematica protectiei sociale, s-a dovedit mai eficienta si mai convingatoare, partidul lui Geoana situ
andu-se la nici cinci procente distanta de primul clasat – dar ramane de vazut daca atuul persuasiunii va fi suficient pentru a-l salva pe Geoana de inamicii sai interni, care-i vor capul. Cat despre PLD – rezultatul sau surpriza, foarte onorabil, denota increderea unui num