Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nu avem nimic de pierdut!”

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 4 decembrie 2007 ·

Răzvan Lucescu este încrezător în şansele echipei sale în partida de joi cu Oţelul Galaţi din Cupa României (ora 16.15, Antena 1): „Oţelul este o echipă de prima ligă foarte periculoasă, care beneficiază de jucători de viteză cum sunt Szekely, Stan sau Jula, care cunosc bine cartea contraatacului. Însă, ca orice echipă, au şi slăbiciuni de care au dat dovadă şi în partida cu Iaşiul şi de care vom încerca să profităm. Noi nu avem nimic de pierdut, ei sunt echipa de prima ligă, presiunea e mai mare pe ei. Chiar dacă Oţelul vine după dueluri tari cu echipele de top din campionat cum sunt Dinamo sau Steaua, noi vom merge la Ploieşti să ne jucăm şansa şi sperăm să ne calificăm” a spus Razvan Lucescu. Antrenorul braşovenilor nu vede un avantaj în faptul că spre deosebire de gălăţeni care au jucat duminică în campionat, echipa sa a avut parte de o pauză de 12 zile: „Doar joi după meci voi putea spune dacă pauza asta a reprezentat un avantaj pentru noi. Pe de-o parte am putea spune că suntem mai odihniţi, însă pe de altă parte, un meci oficial te ţine în priză, în timp ce finalul sezonului poate aduce cu sine şi o stare de relaxare, în special după parcursul bun pe care l-am avut noi”, a precizat Răzvan Lucescu.

Egalaţi pe final!

Viitoarea adversară a braşovenilor continuă seria rezultatelor pozitive în Liga I fiind neînvinsă de trei etape. În ulltima etapă a turului, Oţelul a remizat, 2-2, la Iaşi. După doar 13 minute, gălăţenii conduceau deja cu 2-0 după golurile lui Szekely şi Stan, însă elevii lui Grigoras s-au văzut egalaţi după reuşitele lui Milea (19) şi Cernoch pe finalul partidei (89). Preşedintele echipei Oţelul, Marius Stan, aşteaptă în continuare confirmarea că echipa sa e pe val: „Îmi doream foarte mult să câştigăm acest meci, ar fi fost o confirmare a faptului că echipa este pe val. Am primit acel gol pe final de partidă, gol care în opinia m

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 6 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 12 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 9 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 10 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 4 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 6 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°