În ziua de azi - cu Partidul Comunist al fostei URSS ajuns apărător al democraţiei şi pluralismului, contra kaghebismului fără culoare al lui Putin; sau cu o învăţătoare britanică condamnată la închisoare şi biciuire în public în Sudan, pentru că a lăsat nişte copii de şase ani să boteze un ursuleţ de pluş Mahomed, deşi mii de bărbaţi musulmani terfelesc zilnic prin comportament acest nume mai mult decât respectiva jucărie - ajungi să nu te mai miri de nimic.

Nici măcar de faptul că nişte lideri sindicali români vizează Premiul Nobel pentru economie cu teorie revoluţionară, prezentată de curând la televizor: anume, că mărirea salariului minim obligatoriu duce la reducerea muncii la negru.

Această inovaţie radicală în gândirea economică trebuie pusă alături de alte idei generoase asemănătoare, lansate ba de intelectuali umanişti africani ajunşi la putere, ba de preşedinţi sud-americani, spre propăşirea naţiunii lor: de exemplu, că tipărirea de monedă duce la scăderea inflaţiei sau că taxele vamale reduc contrabanda şi ieftinesc produsele.

Dificultăţile temporare apărute ulterior se datorează, desigur, doar conspiratorilor străini şi speculanţilor interni (adică patronii de firme). Tot mai mult, ajung să dau dreptate gânditorului conservator care observa odată că sindicaliştii sunt ca ţăranul naiv care, văzând că scuturând pomul cad din el mere, ajunge să-şi închipuie că merele cresc chiar în urma acţiunii lui de scuturare.

Cu aşa lideri vizionari, adecvaţi la realitate ca paparudele la meteorologia modernă, cu un guvern slab politic şi o presă audiovizuală care împinge mereu ştirile către hârjoană politică şi mici dialoguri vesele pentru publicul cu nevoi speciale, se poate întâmpla orice.

De exemplu, poţi să te trezeşti că ai creat un sistem salarial care n-are cum să funcţioneze fizic, de