Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste o sută de bătrâni au aşteptat degeaba pomenile PSD

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 decembrie 2007 ·

Pentru că liberalii le-au luat electoratul, aşa cum au arătat rezultatele euroalegerilor, social-democraţii au ieşit din nou la ofensivă, pentru recâştigarea pensionarilor. Bătrânii, pe care politicienii îi folosesc fără scrupule ca masă de manevră electorală, au fost însă umiliţi din nou ieri-dimineaţă de PSD. Tot ieri-dimineaţă, la Clubul Pensionarilor, PD împărţea invitaţii pentru o excursie gratuită la sfârşitul săptămânii.

OLT. „Stăm de la patru dimineaţa să ne dea pachete. Unii au venit de la trei. Au început să mai şi plece, pentru că ne-au minţit. Nu o să ne dea nimic“, spunea una dintre pensionare. „Suntem bătrâni şi bolnavi şi tremurăm aici degeaba“, a spus altă doamnă în vârstă. „Au zis că ne dau şi nouă nişte ulei, nişte zahăr, nişte orez, acum, de sărbători. Că nu ne ajung banii din pensie pentru toate lucrurile astea“, a afirmat altcineva.

Circul umilinţei a continuat până înainte de prânz, când bătrânii, sătui de aşteptare, au plecat. Florea Mitroi şi Eugeniu Alexe, conducătorii aşa-zisului Consiliu al Bătrânilor, şi-au luat şi ei tălpăşiţa după ce ultimul pensionar a plecat amărât. Contactat telefonic, Florea Mitroi a declarat că sponsorii nu au dat banii pentru achiziţionarea ajutoarelor. „Nu ne-au dat sponsorii bani şi nu am avut cum să le dăm oamenilor ajutorul promis. Am vorbit cu zece sponsori degeaba. Încercăm să facem rost de aceşti bani şi să le dăm oamenilor pachete“, a spus Florea Mitroi. El a refuzat să facă publice numele sponsorilor.

Directoarea DGASPC tolerează batjocura

Luminiţa Tudora, şefa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), se face că nu ştie despre ce a fost vorba ieri în curtea imobilului în care funcţionează şi Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice. Atitudinea este explicabilă, având în vedere că DGASPC este subordonat CJ, directoarea însăşi par

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum 43 minute
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 2 ore
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 44 minute
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

21°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°