2007 este, fara indoiala, anul in care datoria externa a luat-o complet razna. Inca spre sfarsitul celui de-al treilea trimestru, batea spre 50 de miliarde de euro, din care 34 de miliarde de euro datoria pe termen mediu si lung si vreo 15 miliarde de euro cea pe termen scurt. Cresterile sunt absolut aiuritoare. Datoria externa pe termen mediu si lung a sporit in numai noua luni cu 20% fata de nivelul si asa sever de la sfarsitul anului 2006. Majorari si mai importante par sa se produca in privinta datoriei pe termen scurt (sub un an), in cazul careia nu exista date asupra stocului global decat la jumatatea anului. Ce s-a intamplat este simplu: in timp ce deficitul de cont curent a continuat sa creasca fabulos, finantarea acestuia din investitii directe externe a scazut abrupt fata de 2006, facandu-se intr-o proportie mereu mai mare, pe seama imprumuturilor externe. Detalierea arata ca lucrurile stau inca si mai ingrijorator decat le sugereaza cifrele per global. Pe mai departe, importurile au debordat, in timp ce exporturile au incetinit vizibil, pana la stagnare. Pana in toamna, cele doua tendinte - atat frenezia importurilor, cat si gatuirea exporturilor - au avut conditii superprielnice in a se produce prin aprecierea absolut artificiala a leului. Devalorizarea monedei nationale intervenita in ultimele doua luni a relaxat tensiunile pentru exportatori, a temperat intr-o anumita masura cresterea deficitului comercial prin efectele asupra importurilor, dar daca vor fi consecinte pasagere sau de durata abia urmeaza a se vedea. Marea problema este insa ca investitiile straine n-au tinut pasul cu cresterea deficitului extern. Intrarile in perioada care a trecut din acest an cumuleaza vreo 5 miliarde de euro, ceea ce le situeaza la nivelul celor de anul trecut - care este unul notabil -, fara, desigur, a lua in considerare banii intrati in 2006 in urma vanzarii BCR (fa