Am recitit recent poezia lui Eminescu, curioasa sa inteleg o urare care ne vine dinainte ca Romania sa fie mare - intr-o vreme cand aspiram in principal sa fim… mareti! La epoca respectiva, independenta era principala noastra preocupare, de unde si indemnul poetului la vitejie si victorie, la vise negre de razbunare si la "spada de sange fumegand"… In acea vreme, maretia se masura prin vitejie si curaj. Dar acum? Ma intreb ce-ar scrie Eminescu astazi, in 2007 - ce ne-ar ura? Ce si-ar dori pentru tara sa de glorii, tara sa de dor? Eu, una, am o lista de atribute care cred ca ne-ar prinde bine tuturor si doresc sa v-o impartasesc, asteptand ca cineva cu mai mult talent decat mine sa scrie o poezie - sau sa le transmita in acea forma moderna de haiku pe care o numim publicitate - in asa fel incat sa o recite copiii la scoala ca pe o mantra de cand sunt mici. In primul rand, i-as cere poetului sa ne indemne sa avem caracter. Este indispensabil maretiei si reprezinta o forma de curaj - adica ceea ce spunem sa si facem, sa fim parolisti si sa ne onoram cuvantul ca pe noi insine. Asta, evident, cere mai intai sa ne onoram pe noi insine, iar la capitolul asta stam cam prost. Fac o paranteza ca sa-l intreb pe poet daca si pe vremea sa era atata mizerie - fizica - in jur? Tot atatea gunoaie aruncate pe trotuar si saci de ordura menajera lasati de gospodine direct in strada? Dar in casele oamenilor, tot atatea bai murdare, de numai la "spalat" nu te gandesti cand esti acolo? Si tot atatea bucatarii de-ti intorc pe dos stomacul cu tot ce-ai mancat? Am incheiat aici scurta paranteza, dar l-as indemna pe poet sa ne compuna o mare oda a curateniei fizice mai intai, ca sa aspiram mai lesne si la cea morala. Sa avem caracter ne-ar permite sa stim sa spunem lucrurilor pe nume si sa cerem ce ni se cuvine fara sa ne jenam. Ati remarcat cat suntem de stangaci cand e vorba sa spunem ceva