Problemele craiovenilor care locuiesc la fostele cămine ale SC Construcţii Montaj (CM) 1 SA, situate în cartierul Valea Roşie, s-au rezolvat. GdS a publicat pe 28 noiembrie un articol ce prezenta situaţia deplorabilă în care erau obligate să trăiască peste 400 de persoane. Proprietarii reclamau atunci că firma care se ocupa de amenajarea unei grădiniţe, la numai doi paşi de cămine, le interzicea accesul la vanele de apă caldă şi agent termic, dar şi la canalizare. Oamenii erau indignaţi că, din cauza lucrărilor executate de constructor, canalizarea era înfundată, reziduurile rămânând la subsolul imobilelor. „Au venit cei de la primărie şi au discutat cu cei care făceau lucrarea. Le-au explicat că nu mai putem trăi în condiţiile astea, în 2007. Până la urmă, se pare că au înţeles. Ne-au permis accesul la canalizare şi am reuşit să o curăţăm. Acum dejecţiile nu mai ajung la subsoluri, ci sunt evacuate prin canalizare“, a declarat Vasile B., unul dintre locatari.
Tot cu ajutorul autorităţilor locale, craiovenii din zonă au rezolvat şi problema furnizării căldurii şi a apei calde. De asemenea, reprezentanţii primăriei poartă tratative cu proprietarul grădiniţei pentru a o achiziţiona. Problemele craiovenilor care locuiesc la fostele cămine ale SC Construcţii Montaj (CM) 1 SA, situate în cartierul Valea Roşie, s-au rezolvat. GdS a publicat pe 28 noiembrie un articol ce prezenta situaţia deplorabilă în care erau obligate să trăiască peste 400 de persoane. Proprietarii reclamau atunci că firma care se ocupa de amenajarea unei grădiniţe, la numai doi paşi de cămine, le interzicea accesul la vanele de apă caldă şi agent termic, dar şi la canalizare. Oamenii erau indignaţi că, din cauza lucrărilor executate de constructor, canalizarea era înfundată, reziduurile rămânând la subsolul imobilelor. „Au venit cei de la primărie şi au discutat cu cei care făceau lucrarea. Le-au