Se spune că, atunci când strănută Moscova, răceşte Europa.

Duminică, Moscova a strănutat zdravăn. Nu s-a gră-bit nimeni să strige „noroc!“, dar toţi şi-au verificat rezervele de vaccin antigripal.

Alergând de unul singur, ţarul Putin nu avea cum să iasă pe locul al doilea. Partidul lui, Rusia Unită, controlează direct două treimi din Duma de stat (din nou, profund, unanim antioccidentală), iar singura opoziţie parlamentară e un firav Partid Comunist, cu puţin peste zece procente.

Mulţi dictatori îşi doresc aşa un aranjament. Cum s-a ajuns aici? Deja, toată lumea democrată, de la Washington la Bruxelles, şi-a exprimat „îngrijorarea“. Miza dezbaterii rămâne însă minoră. Îl ştiţi pe Vladimir Şurov, preşedintele Comisiei Electorale Ruse? A fost mulţi ani un apropiat al lui Putin şi nu-i iese din vorbă, e admirator al tiranului turkmen Berdimuhamedov şi membru al partidului lui Jirinovski. Ştiţi ce a răspuns el? Citez: „Îmi voi rade barba dacă se va dovedi că alegerile nu au fost oneste“. Aceasta e miza, nimic mai mult.

Prin urmare, întrebarea nu e dacă alegerile au fost corecte. Întrebarea e de ce s-a mai chinuit grupul Putin să mimeze alegeri democratice? Adevărul e că n-a vrut să rişte, a vrut să poată face apel, ulterior, la propoziţia „alegerile reflectă voinţa poporului“, în numele căreia Duma de stat poate, de exemplu, să modifice Constituţia. În plus, având de controlat o ţară atât de mare, Putin are nevoie ca opoziţia să fie anihilată total. Cele aproape trei procente pe care, în ciuda şicanelor, le-au smuls partidele democratice care au avut voie să participe la alegeri se traduc în cel puţin trei milioane de oameni, probabil cea mai activă parte a populaţiei! Aşa că niciun efort de reducere la tăcere a contestatarilor nu e în plus. La nivelul mojicului şi la cel al trăitorului din cartierele tip cutie de chibri