Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alergiile la alune apar la vârste din ce în ce mai mici

Publicat in Gandul, marți 4 decembrie 2007 ·

Alergiile la alune şi la alte alimente apar la copii cu vârste din ce în ce mai mici şi nu se ştie care este cauza, relevă un studiu american. Studiul a fost efectuat pe 140 de copii care aveau alergie la alune. În rândul participanţilor la studiu, vârsta medie la care a avut loc prima reacţie alergică la alune a fost de 14 luni, în cazul celor care erau născuţi între 2000 şi 2005. Pe de altă parte, în rândul celor care erau născuţi între 1988 şi 1999, prima reacţie alergică la alune a avut loc la vârsta de 24 de luni.

Pe baza acestui studiu, cercetătorii recomandă ca părinţii să evite să le dea copiilor alune până la vârsta de trei ani. Alte studii au arătat că cel puţin 1% dintre bebeluşi au alergie la un aliment. Numai în America sunt 12 milioane de persoane alergice la diferite tipuri de mâncare. Dintre aceştia aproape 2 milioane au alergie la alune. Restul au alergie la ouă, soia, nuci, fructe de mare şi grâu. De obicei, o reacţie alergică la mâncare se manifestă la câteva secunde după prima înghiţitură. Astfel, apar mâncărimile şi umflături la nivelul pielii. (Ş.C.)

Alergiile la alune şi la alte alimente apar la copii cu vârste din ce în ce mai mici şi nu se ştie care este cauza, relevă un studiu american. Studiul a fost efectuat pe 140 de copii care aveau alergie la alune. În rândul participanţilor la studiu, vârsta medie la care a avut loc prima reacţie alergică la alune a fost de 14 luni, în cazul celor care erau născuţi între 2000 şi 2005. Pe de altă parte, în rândul celor care erau născuţi între 1988 şi 1999, prima reacţie alergică la alune a avut loc la vârsta de 24 de luni.

Pe baza acestui studiu, cercetătorii recomandă ca părinţii să evite să le dea copiilor alune până la vârsta de trei ani. Alte studii au arătat că cel puţin 1% dintre bebeluşi au alergie la un aliment. Numai în America sunt 12 milioane de persoane alergice la diferi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 52 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°