Iranul l-a expulzat pe ambasadorul Canadei la Teheran, a anuntat luni seara seful diplomatiei canadiene Maxime Bernier (foto), calificand gestul drept "complet nejustificat", transmite AFP.
"Canada regreta decizia guvernatorului iranian de a ordona ambasadorului nostru sa paraseasca Teheranul, care este complet nejustificata", a declarat Bernier intr-un comunicat.
"Canada si Iranul incearca sa ajunga la un acord asupra unui schimb de ambasadori de mai mult timp, dar din pacate ne-a fost imposibil sa acceptam candidatii propusi de Teheran pana in prezent. Credem ca expulzarea ambasadorului nostru este o consecinta nefericita si nejustificata a acestei situatii", a explicat el.
Teheranul l-a expulzat duminica pe John Mundy, ambasadorul numit de Ottawa, si pare sa vrea sa "diminueze importanta" relatiilor sale diplomatice cu aceasta tara, a precizat pentru AFP Shaun Tinkler, purtator de cuvant al Ministerului canadian de Externe.
Canada va fi reprezentata la Teheran de insarcinatul cu afaceri.
"Ambasadele celor doua tari vor ramane deschise si vor continua sa isi exercite activitatile obisnuite", a dat asigurari ministrul canadian de externe, care a spus ca vrea sa "mentina comunicarea" cu autoritatile iraniene.
Relatiile dintre Canada si Iran s-au deteriorat dupa decesul in urma cu patru ani al unei femei cu cetatenie iraniana si canadiana, Zahra Kazemi. Fotograf, femeia in varsta de 54 de ani a fost arestata la sfarsitul lunii iunie 2003, cand fotografia inchisoarea Evin de la Teheran si a fost batuta violent in timpul detentiei. A murit la 10 iulie 2003.
Canada a protestat initial fata de achitarea in prima instanta a celui suspectat de uciderea lui Kazemi, iar in mai 2005 a decis sa "restranga" relatiile cu Iranul dupa ce Curtea de Apel de la Teheran a refuzat sa audieze avocatii familiei