Productia, astazi - fie ca e vorba de fabricate, fie de lucrari ori de servicii - este legata, in esenta, de cuvantul lucrativ. Productie de bani. Asa ca producator este cel care produce bani. Fabricile lucreaza pentru a castiga mai multi bani. Companiile de servicii isi perfectioneaza produsele ca sa obtina astfel bani mai multi. Ratiunea oricarei combinatii economice fiind profitul.
Producatorii romani obtin insa rarerori performante certe. Lor li se cere sa sustina cateva examene grele - intre care sporirea productivitatii si eficientei, disciplina contractuala, in contextul unei politici salariale rationale - pe scurt, sa asigure constructia unei economii de piata cu adevarat functionale, dar procesul inainteaza incet, mult prea incet. De unde ni se trage incetineala? Cauzele sunt numeroase. Unele tin de istorie, altele de tare capatate in prezent.
Vinovatul de serviciu este economia de stat, unde jumatate dintre companii contribuie la cresterea PIB-ului, la dezinflatie, la reducerea deficitului bugetar, in timp ce alta jumatate traieste din inflatie si din cheta publica. Asa ca eficienta e inca o pasare rara. Sunt putine companiile in care se lucreaza cu ochii pe productivitate, pe costuri si pe vanzari. Unele companii au reusit sa dobandeasca un spor de eficienta fara sa-si restructureze intregul proces de productie. Ele au folosit calea cea mai simpla: au trimis in somaj o parte din personal. Productivitatea a crescut prin eliminarea surplusului de salariati. Cei ce si-au pastrat slujbele au primit ceva bani in plus. Dar cei care si le-au pierdut, daca nu au plecat in strainatate, in prea multe cazuri au fost tentati sa accepte conditii minime de trai asigurate de indemnizatia de somaj ori de ajutorul social. Restructurarea insa a trecut rareori peste acest prag.
Dar nici in multe dintre companiile private activitatea nu este subordon
