Dezinfectantul Virocid, produs ce a iscat un adevarat scandal in momentul intrarii sale pe piata romaneasca, ar putea fi folosit si anul acesta in lupta cu aviara, informeaza "Gardianul" in editia de miercuri. Produsul a primit de la Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara o autorizatie de comercializare valabila pana in februarie 2008.
Comerciantii Virocidului au castigat anul trecut toate licitatiile, pentru ca au venit cu o dilutie fara precedent a dezinfectantului. Omul care a sustinut acest produs este nimeni altul decat Stefan Nicolae, directorul Institutului de Diagnostic si Sanatate Animala (IDSA), supranumit parintele aviarei".
Legatura dintre dezinfectantul Virocid si directorul Stefan Nicolae nu s-a facut niciodata pana acum. Gardianul" a intrat in posesia unei stenograme-bomba care se afla si la dosarul penal al lui Nicolae de la DNA si care dovedeste ca seful IDSA a fost cel care a sustinut introducerea pe piata din Romania a dezinfectantului.
In luna mai a anului trecut, cu prilejul intrunirii Comitetului pentru Produse Medicinale Veterinare, toata floarea veterinarilor autohtoni a luat in discutie oportunitatea ca tara noastra sa accepte folosirea produsului Virocid in lupta cu aviara. Mai multi specialisti au sesizat ca medicamentul, cu dilutia de 1 la 2.400 cum o dadeau comerciantii lui, era practic apa chioara, lucru de altfel probat ulterior.
Directorul Stefan Nicolae a sustinut insa folosirea lui, ignorand parerile colegilor de breasla. Ingineria cu acesta a fost una cat se poate de simpla, menita sa-l faca invingator in orice licitatie. Produsul fabricat in Belgia era folosit in industria alimentara, in ferme de animale si, mai nou, atestat ca fiind activ impotriva virusului H5N1.
Pentru a putea intra cu el pe piata din Romania, unde exista concurenta produselor autohtone, importatorii