Preşedintele PLD, Theodor Stolojan, a declarat ieri, la finalul unei întâlniri a conducerilor PD şi PLD, că nu este vorba de o fuziune între cele două formaţiuni, ci de crearea unui nou partid. „Nu este o fuziune, este vorba de formarea unui nou partid în România“, a declarat Stolojan, admiţând faptul că există şi unele nemulţumiri în cazul organizaţiilor PLD: „Când se produce un asemenea fenomen, sigur că sunt şi nemulţumiri. Important este scopul, şi acesta e unul singur, România să aibă o guvernare competentă, eficientă, stabilă şi în folosul oamenilor“. Stolojan a explicat că ambele delegaţii au discutat despre convocarea structurilor de conducere ale celor două partide pentru astăzi. El a refuzat să explice procedura juridică de unificare a celor două partide, spunând că variantele de lucru trebuie mai întâi prezentate structurilor de conducere ale celor două partide.
La sediul central al PD s-au întâlnit ieri conducerile PD şi PLD pentru a pune la punct detaliile convocării Colegiului Director în cazul PD şi a Delegaţiei Permanente în cazul PLD, de astăzi. La discuţii au participat din partea PD preşedintele Emil Boc, preşedintele executiv Adriean Videanu, vicepreşedintele Radu Berceanu, Cezar Preda, secretarul executiv Elena Udrea, iar din partea PLD, preşedintele Theodor Stolojan, vicepreşedinţii Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Florin Popescu şi Gabriel Sandu. Preşedintele PLD, Theodor Stolojan, a declarat ieri, la finalul unei întâlniri a conducerilor PD şi PLD, că nu este vorba de o fuziune între cele două formaţiuni, ci de crearea unui nou partid. „Nu este o fuziune, este vorba de formarea unui nou partid în România“, a declarat Stolojan, admiţând faptul că există şi unele nemulţumiri în cazul organizaţiilor PLD: „Când se produce un asemenea fenomen, sigur că sunt şi nemulţumiri. Important este scopul, şi acesta e unul singur, România să aibă o guvern