Peste 2,6 milioane de angajati sub 45 de ani au semnat pana acum, la doua luni si jumatate de la startul sistemului, contracte pentru fondurile de pensii private.
Conform unor estimari preliminare, circa 40% din cei care au semnat sunt angajatii de peste 35 de ani. Deci peste un milion dintre angajatii din "linia a doua de varsta" din companii, cei intre 35 si 45 de ani, au fost atrasi de sistemul pensiilor private si probabil ca inca jumatate de milion dintre acestia vor mai semna acte de aderare.
In aceste conditii, sunt mari sanse ca pana la sfarsitul campaniei, pe 17 februarie 2008, peste 80% din angajatii intre 35 si 45 de ani, adica semnatarii voluntari ai contractelor, sa aiba un contract de pensii private obligatorii.
Aceasta este cea mai mare surpriza a introducerii campaniei pentru pensii private - apetitul foarte mare al angajatilor de peste 35 de ani, a celor care se presupune ca, datorita varstei, sunt mai conservatori si mai neincrezatori in sistemul privat.
De unde aceasta pofta de a intra intr-un sistem privat tocmai la oamenii de peste 35 de ani? Ar putea fi o explicatie. Cea mai mare parte a segmentului de varsta intre 35 si 45 de ani sunt cei nascuti in perioada '67-'68-'69, cand natalitatea s-a dublat ca urmare a Decretului de interzicere a avorturilor. Nu este deloc intamplatoare aceasta dorinta a lor, cei care au cunoscut foarte bine starea economiei si societatii de dinainte de '89, de a scapa de ineficienta statului.
Cuvantul magic "privat" si-a facut treaba inca o data. Servicii medicale private, asigurari private, scoli private, complexe rezidentiale private, plaje private - toate sunt o garantie pentru consumatori ca vor fi tratati mai bine, ca nu vor avea de-a face cu functionare plictisite, cu non-sensuri de organizare, cu cozi si mutre acre.
In societate s-a creat o asteptare foarte mare privind b