- Diverse - nr. 238 / 5 Decembrie, 2007 M-am nascut si am crescut intr-o casuta din camp, aflata in loc de fata, opus marelui ecran al "Dosului", ce se intinde pe sub Padurea Alunis pana in Fundul Manastirii. Din ograda parinteasca observam orice miscare pe o suprafata mai mare decat un km patrat si vedeam zilnic animalele salbatice deplasandu-se pe sub liziera padurii in cautare de hrana. Am inceput sa le cunosc modul de viata, comportamentul si am auzit multe intamplari cu ele. Despre bursuci, pe care-i vedeam mai ales primavara, pe inserat, iesind la coltul trifoistei sau al lucernierei, stiam ca e periculos sa te intalnesti cu ei fata in fata, pentru ca atunci nu dau inapoi, ataca omul. Mai stiam ca vulpea il prigoneste. Aceasta, desi traieste in vizuina, nu si-o construieste, ci o dobandeste prin urgisirea bursucului. Isi face zilnic necesitatile la iesirea din vizuina lui, dar, tiranizat de mirosul acestora, o paraseste, iar vulpea se instaleaza acolo triumfatoare, fara sa fi trudit la saparea ei. Acesta ar fi motivul principal pentru care bursucii traiesc in colonii in desisul padurii, departe de asezarile omenesti, dar in apropierea terenurilor cultivate cu cereale si mai ales cu porumb. Vulpile cauta locuri nu totdeauna dosite, mai aproape de sat, ceea ce pune sub semnul intrebarii faptul ca ele ar trai in vizuini dobandite prin viclenie. Apoi, zona din Padurea Alunis, unde exista o colonie de bursuci, e plina de movile formate din pamantul scos din galeriile sapate, unde-si asigura si loc pentru depozitarea proviziilor, ceea ce nu intalnesti in zona vizuinilor de vulpi. Vulpea se muta dintr-un hotar in altul, sau dintr-o parte a satului in alta, in raport de posibilitatile de prada. Bursucii sant sedentari si tacuti, incat nu stiu nici acum ce sunete scot. Romanii sant statornici si truditori ca bursucii. Agresivi sunt numai in caz de mare primejdie. Avem