Citeam, prin aprilie, in ziarul elitei de stanga britanice, The Guardian, un text foarte lung, in care o scriitoare feminista americanca, Naomi Wolf, se straduia sa ne convinga ca presedintele american, George W. Bush, este pe cale sa instaureze in Statele Unite un regim fascist. Doamna Wolf era atat de concentrata sa dezvaluie semnele ascunse ale conspiratiei marilor corporatii petroliere impotriva democratiei americane incat neglija, cu superbia caracteristica intelectualilor americani progresisti, semnele extrem de vizibile si stridente ale instaurarii tiraniei in alte parti ale lumii. Sunt convins chiar ca, la numai cateva zile dupa aparitia cutremuratoarei sale dezvaluiri, pe 1 mai, de ziua internationala a celor ce muncesc, cand Hugo Chavez a nationalizat exploatarile corporatiilor americane ExxonMobil si ConocoPhillips din Venezuela, doamna Wolf a salutat aceasta masura ca pe o mare victorie a unui lider vizionar si progresist.
Chavez a chemat poporul la urne duminica trecuta pentru a se pronunta prin referendum asupra modificarii Constitutiei in cateva domenii. Din punct de vedere politic, Chavez dorea extinderea mandatului prezidential de la 6 la 7 ani, precum si eliminarea limitei de doua mandate, astfel incat sa poata candida la nesfarsit. In acelasi timp, varsta cetatenilor cu drept de vot urma sa se reduca de la 18 la 16 ani. Concomitent, "fortele de securitate" ar fi capatat dreptul de a aresta si inchide cetatenii tarii fara a le aduce acuzatii oficiale, iar guvernul capata dreptul de a cenzura mass-media in cazuri de dezastre naturale sau in perioada in care presedintele ar decreta starea de urgenta. Pe plan economic, Chavez solicita suprimarea independentei bancii centrale si control prezidential direct asupra rezervelor valutare ale Venezuelei. Totodata, noua Constitutie trebuia sa confere caracter prioritar proprietatii colective in