- Diverse - nr. 238 / 5 Decembrie, 2007 Cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei de la 1 Decembrie _ unirea tuturor romanilor intr-un singur stat liber, suveran si independent, Romania - la Reghin au avut loc numeroase manifestari cultural-artistice, atat in unitatile de invatamant, cat si in institutiile de cultura. Reghinul, de la 1 Decembrie 1918, a iesit in evidenta prin tumultuoasa activitate social-politica, de mobilizare si organizare a romanilor din aceasta zona plina de istorie si eroism, pentru participarea la maretul act istoric de la Alba-Iulia, fiind centrul unde s-a constituit si desfasurat activitatea Consiliului National Roman Judetean. Ca un omagiu adus inaintasilor fauritori ai desavarsirii unitatii noastre nationale, reghinenii omagiaza in fiecare an aceasta sarbatoare nationala a neamului romanesc, fapt concretizat si prin manifestarile din acest an, cand majoritatea reghinenilor, prin gand, fapte, prin directa participare, au creat un cadru sarbatoresc acestei zile de 1 Decembrie. Prin grija conducerii Primariei, Reghinul s-a imbracat in haine de sarbatoare, ca un prim pas ce deschide suita serbarilor de iarna, sarbatoarea municipiului si pregatirile pentru Sfintele Sarbatori de Craciun si Anul Nou. Ca un prim pas la reusita acestor actiuni, primarul municipiului Reghin, ing. Nagy András, a lansat din timp o invitatie tuturor locuitorilor, partidelor politice si institutiilor reghinene, la unitate nationala, pentru reusita tuturor manifestarilor inchinate marelui act istoric de la 1 Decembrie 1918, fapt dovedit prin numarul mare de participanti la sarbatorirea acestui eveniment, sala mare a Casei Municipale de Cultura "Dr. Eugen Nicoara" dovedindu-se neincapatoare fata de numarul mare de iubitori de neam si tara. Dupa intonarea Imnului de Stat al Romaniei, in acordurile fanfarei municipiului Reghin, dirijor Papai Ludovic, au urmat alocutiunile doamn