Emilian Marcu Un prieten, om de mare caracter, m-a intrebat mai zilele trecute, revoltat si aproape speriat: ce-i, domnule, cu limacsii acestia? Oare nu este nici o posibilitate de a deratiza locul in care traiesc si, astfel, sa scapam de ei? L-am privit nedumerit. In general o fire melancolica, acum devenise aproape violent. Nu-l mai intelegeam, desi aveam pretentia ca il cunosc foarte bine. Dupa cateva minute insa, mi-am dat seama ca intrebarea lui ma urmarise si pe mine timp indelungat. Da, chiar ce-i cu limacsii acestia care ne tulbura viata? Ce-i cu acesti trepadusi, gata mereu sa execute ordinele fara de cracnire?
Au existat de-a lungul timpului hoti, lichele, tradatori si alte specimene, dar parca societatea a avut grija sa-i tina in umbra si nu sa-i scoata in fata ca in zilele noastre. Au existat de-a lungul timpului violatori morali si fizici si societatea i-a indepartat, fie prin justitia de pe pamant, fie prin judecata divina.
Dar acum ei sunt mereu resuscitati, mereu reinviorati. Cu o forta si o ura specifica doar nebunilor, musca in dreapta si in stanga. Sfasie asemenea cainilor turbati, fara discernamant. Folosesc mijloace din cele mai perfide pentru a ataca, pentru a-si proteja locul caldut pe care l-au obtinut prin bunavointa sau ignoranta multora dintre noi. O parte din ei sfarsesc prin a fi sfasiati si ei la randul lor. Stiu bine aceasta, dar nu se dau batuti. Dar si sus si jos, ei tot limacsi raman, pentru ca le lipseste bunul simt. Le lipseste ceva esential, ceva ce societatea are din plin: coloana vertebrala.
Nu i-am mai raspuns prietenului meu pentru ca intrebarea pe care mi-o adresase nu astepta un raspuns. Parea mai mult un strigat catre Dumnezeu.
Ce nu i-am spus prietenului meu a fost ca de-a lungul timpului, pe multi dintre acesti limacsi i-a tinut aproape, ajutandu-i.
Si deodata mi-am amintit bas
