Argentinianul Culio a şifonat un autoturism, iar portughezul Oliveira a predat carnetul de şofer după ce a intrat într-un troleibuz.
Jucătorul echipei de fotbal CFR Cluj, Juan Emmanuel Culio, a fost implicat în noaptea de 21 spre 22 noiembrie într-un accident de circulaţie.
Din primele investigaţii efectuate de poliţiştii clujeni, care au preferat să treacă cazul sub tăcere, vinovat pentru producerea accidentului este fotbalistul.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 23.10 pe Calea Turzii. Maşina condusă de fotbalist, un Chevrolete Calos, în care se mai afla un tânăr, circula pe banda întâi şi a intrat, fără să se asigure, într-un autoturism care circula regulamentar pe banda a doua, condus de Viorica Surd. După tamponare a început un întreg tărăboi. Viorica Surd a cerut intervenţia unui echipaj de poliţie de la Secţia 6 din cartierul Zorilor. Abia după al doilea apel al femeii, care susţine că a fost înjurată şi împinsă, la faţa locului au venit două echipaje de poliţie. La faţa locului a sosit un alt fotbalist de la CFR, Pedro Miguel De Oliveira.
În luna septembrie, Oliveira a rămas fără carnet după ce a intrat în plin într-un troleibuz plin cu pasageri. Viorica Surd le-a spus poliţiştilor ca a încercat, fără succes, să îi împiedice pe fotbalişti să plece de la locul producerii accidentului, dar a fost bruscată de aceştia. Mai mult, spun aceleaşi surse din poliţie, Viorica Surd şi-ar fi scos un certificat medico legal pentru a dovedi, în eventualitatea unui proces, că a fost victima unei agresiuni.
Poliţie cu întârziere
Comisarul Alexandru Mureşan, şeful poliţiei rutiere clujene a confirmat incidentul. „Viorica Surd a reclamat că în timp ce conducea pe banda a doua, un autoturism care circula pe banda unu, condus de fotbalistul Culio de la CFR Cluj a lovit maşina condusă de ea din parte