Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PLD discuta despre fuziune sub presiune

Publicat in HotNews, miercuri 5 decembrie 2007 ·

Delegatia Permanenta a PLD a inceput la ora 13.00, fara prea mare voiosie. Rand pe rand, liderii de filiale au reusit sa gaseasca sala in care este organizata sedinta. In timp ce conducerea centrala a partidului nu a facut nicio declaratie inainte de sedinta, reprezentantii din teritoriu declarau, unii cu jumatate de gura, ca, desi au aflat la televizor despre fuziune, nu se opun ei. Exista si exceptii, deja o filiala din Dolj si-a dat demisia si trecut in bloc la PNL, alte trei amenintind ca ii vorm urma exemplul. Este prima data cand o sedinta a conducerii PLD se desfasoara sub presiunea vocilor din teritoriu.

Gheorghe Stefan "Pinalti", primarul din Piatra Neamt, a fost unul dintre cei mai linistiti lideri judeteni care s-au prezentat la sedinta, "In toata tara sunt nemultumiti, dar astea se vor regla pe parcurs. Istoria cu CDR si Alianta ne-a invatat ca e nevoie de un partid, nu de o alianta", a declarat el. Stefan se declara convins ca el va fi candidatul noului partid la Primaria din Piatra Neamt si crede ca PDL va obtine cel putin 35-40% la alegerile de anul viitor.

Nu la fel de incantat s-a declarat presedintele PLD Bistrita Nasaud, Sabil Iliesi. Acesta a declarat ca a aflat de fuziune de la televizor, luni seara, la fel ca majoritatea liderilor judeteni. Cu toate acestea, Iliesi nu califica fuziunea drept un lucru rau, dar spune ca este important si modul in care se va intampla acest lucru.

Dezertari si amenintari

Reprezentantii PLD care participa la sedinta nu au vrut sa confirme sau sa infirme, dar nici sa comenteze zvonurile legate de faptul ca unele organizatii locale ar fi decis sa demisioneze in bloc si chiar sa se intoarca in PNL.

Cu toate acestea, in judetul Dolj, filiala Bistreti si-a dat demisia in bloc si a trecut la PNL, alte trei filiale mai mici amenintind si ele cu demisia.

In

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu e pe primul loc. Diferenţă minimă între Ciolacu şi Lasconi: sub 18.000. Mai sunt de numărat sub 290.000 de voturi. Lupta pentru turul 2 se va da pâna la ultimele voturi

Mediafax acum 22 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români au fost chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători. Călin Georgescu pare că va câştiga primul tur. Lupta se dă între Ciolacu şi Lasconi pentru u

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 8 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 7 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 7 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Rezultat neverosimil în fieful lui Ilie Bolojan: Cel mai votat candidat a fost Kelemen Hunor. Pe cât a ieșit Ciucă

HotNews acum o ora
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este cel mai votat candidat la preşedinţie în primul tur de scrutin în judeţul Bihor, al cărui președinte de Consiliu este liberalul Ilie Bolojan. Nicolae Ciucă se situează abia pe locul al patrulea în acest judeţ, fiind

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 7 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 9 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°