Tablourile care înfăţişează lumea văzută prin ochi de copil le vor aduce bucurie unor prichindei.
Una dintre cele mai frumoase expoziţii ale Capitalei Culturale Europene este deschisă până în 13 decembrie la parterul Primăriei Sibiu: patruzeci de artişti din douăzeci de ţări expun picturi aduse de Muzeul Internaţional de Artă Naivă, MIDAN, de lângă Paris.
Expoziţia este încărcată de inocenţa copilăriei şi este organizată tocmai pentru a aduce bucurie unor copii cu probleme. Intrarea este liberă, iar tablourile sunt de vânzare. La final se va organiza şi o licitaţie.
Expoziţia de Artă Naivă s-a bucurat de cel mai numeros public pe care l-a avut până acum vreo expoziţie în primele sale zile. Motivul: vernisajul a avut loc chiar în seara de 1 decembrie, când, în Piaţa Mare, erau mii de sibieni. Mulţi au intrat să se încălzească şi au descoperit frumuseţile expuse. Tablourile sunt fermecătoare: lumea satului, animale, peisaje de poveste, toate poartă ceva din inocenţa copilăriei.
De vânzare
Organizată de Asociaţia Sibiu 2007 împreună cu MIDAN din Vicq, sat din imediata apropiere a Parisului, expoziţ ia reuneşte aproximativ o sută de tablouri, semnate de pictori din Franţa, Brazilia, Haiti, Serbia, Croaţia, Monaco, Africa de Sud, dar şi din România, cel mai celebru nume fiind Douanier Rousseau.
„Suntem bucuroşi că am fost primiţi la Sibiu, Capitala Culturală Europeană 2007, pentru că şi România are artişti cu reputaţie în arta naivă. Noi, în Sibiu, facem o acţiune pedagogică. Sperăm să avem un număr mare de vizitatori, copii, tineri, părinţi şi colecţionari”, a spus ieri Daniel Besseiche, preşedintele MIDAN. Expoziţia este organizată în scopuri pedagogice şi caritabile, tablourile fiind de vânzare, cu excepţia a două dintre ele, parte din colecţia de bază a muzeului.
„Preţurile sun