Specialiştii de la Institutul Marin din Constanţa avertizează că, anul viitor, multe dintre speciile rare trebuie protejate de braconieri. Ultimele analize ale apei Mării Negre făcute de Specialiştii de la Institutul Marin din Constanţa avertizează că, anul viitor, multe dintre speciile rare trebuie protejate de braconieri.
Ultimele analize ale apei Mării Negre făcute de specialiştii de la Institutul de Cercetări Marine din Constanţa arată că invadarea litoralului de alge a fost favorizată în special de creşterea transparenţei mării şi de schimbarea condiţiilor de viaţă. Studiile mai arată că speciile precum rechinul şi calcanul sunt în pericol din cauza braconajului.
Specialiştii spun că starea actuală a apelor mării e încurajatoare în privinţa perspectivei pe termen scurt şi mediu. Însănătoşirea ecologică, resimţită la nivelul unor parametri de calitate a apelor, dar şi la nivelul structural şi funcţional al biosistemului, s-a realizat în principal pe fondul restructurării economice.
Reducerea cu peste 50 la sută a nutrienţilor transportaţi de Dunăre prin diminuarea fertilizanţilor sintetici utilizaţi în agricultură, dar şi eficientizarea capacităţii de epurare a staţiilor din zona litorală au avut, de asemenea, un efect pozitiv.
Erupţia algelor - coşmarul sezonului estival
Şi în acest an, litoralul a fost invadat de erupţia algelor, fenomenul fiind favorizat în special de creşterea transparenţei mării şi de schimbarea condiţiilor de viaţă. Cele mai semnificative "atacuri" ale algelor macrofite au fost în lunile de primăvară şi toamnă, dar şi pe perioada sezonului estival, rezultatul fiind un disconfort real pentru turişti. Privind însă jumătatea plină a paharului, se poate spune că "înfloririle algale" reprezintă un proces natural care demonstrează şi o îmbunătăţire a ecosistemului.
În statisticile celor de la Compania Na