>> Copiii din localitatea botoşăneană Burleşti şi-au pus la uşă cizmele de cauciuc şi ghetuţele fără tălpi, aşteptând în această noapte ca Moşul să treacă şi pe la ei. Ei
>> Copiii din localitatea botoşăneană Burleşti şi-au pus la uşă cizmele de cauciuc şi ghetuţele fără tălpi, aşteptând în această noapte ca Moşul să treacă şi pe la ei.
Ei străbat în fiecare zi 12 km până la şcoală şi înapoi prin păduri şi locuri sălbatice. Inspectoratul Judeţean Şcolar şi Primăria Gorbăneşti n-au mişcat un deget pentru a-i ajuta pe aceşti copii.
Peste 40 de copii visează cu ochii deschişi că vor ajunge oameni mari. Unul se vede doctor, altul profesor, altul bucătar sau electrician. Cel mai mare băiat din sat are 14 ani, dar cu toţii par maturizaţi înainte de vreme. "Viaţa la noi în sat e grea. Nici Moş Nicolae nu ajunge an de an, că nu poate trece de noroaie", spune tristă Mădălina Schiba, o copilă de 10 ani, la care Moşul nu a mai ajuns din clasa I.
"Trebuie să învăţăm ca să putem scăpa din sat"
În satul Burleşti există doar o şcoală primară cu patru clase, în care învaţă doar 30 de boboci. Restul copiilor trebuie să străbată zilnic un drum lung de 12 kilometri, trecând şi două dealuri, până în comuna Gorbăneşti, unde "se face gimnaziul". De microbuz şcolar nici nu poate fi vorba, "că nimeni nu îşi bagă maşina pe aici pentru noi", după cum spune Marieta Păvliţă, una dintre elevele de clasa a şasea.
Aşa se face că, zilnic, 45 de elevi cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani fac naveta între sate doar ca să înveţe carte. "Facem şase kilometri dus şi şase întors, dacă o tăiem peste dealuri. Cam în două ore şi jumătate ajungem, dacă mergem repede şi nu e înzăpezit. E greu, dar ne-am obişnuit deja. Trebuie să învăţăm ca să putem scăpa din sat", spune Radu Schiba, "şeful" grupului.
Se trezesc de la ora 5 ca să ajungă la şcoală
În fieca
