Nici nu se putea ca, la numai 18 ani de la revolutie, tarele a 50 de ani de comunism, unele inspirate (nu voit, ca natura umana nu comporta transformari fundamentale) din epocile anterioare, sa fie taiate cu bisturiul din corpul comportamentului national.

Onoarea devine importanta numai daca are cineva de castigat, iar in Romania, castigul se imparte in profitul adus propriului buzunar sau in capitalul politic care faciliteaza tot prima categorie.

In situatii limita, cand opinia publica afla porcariile pitite in cotloanele din toate domeniile unde muncesc oameni, si exista sefi, pana la urma se trezeste mereu cineva sa acuze presa ca decredibiliteaza institutiile statului, taind elanul cetatenilor care au naivitatea sa-si imagineze ca lucreaza pentru ei.

Si asta fara sa-i treaca prin minte (dar acolo e neant) ca nu ziaristii sunt port-drapelul sperantei populare, ei prezinta realitatea, unde cei care ar trebui sa educe oamenii in sensul pretuirii valorilor, iar daca ele nu exista, sa le gaseasca si sa actioneze in spiritul lor, sunt departe de o asemenea atitudine.

De la cine poate invata cetateanul ca exista responsabilitate si rusine, daca gestionarii din Sanatate, Justitie etc nu au aceste elemente in bagaj?

Recentele incidente din sistemul sanitar, care au dus la pierderea de vieti omenesti din cauza delasarii si impresiei ca a repara oameni este o meserie ca oricare alta, ar fi dus, intr-o lume sanatoasa, la demisia ministrului. Ar fi insemnat o recunoastere a incapacitatii de-a pune sistemul pe sine, de-a aseza omul in centrul preocuparilor tale.

La nivelul declaratiilor, asta aude tot poporul, si mai ales aude ca nu se poate rezolva in trei ani ce nu s-a reusit in 15. In trei ani insa, daca ai parghiile in mana, si prin asta inteleg a verifica daca ce pui tu pe hartie ajunge sa fie respect