Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecuaţia pentru zâmbetul perfect

Publicat in GAZETA de SUD, joi 6 decembrie 2007 ·

Dinţi albi şi aliniaţi perfect, buze cărnoase şi simetrice, un zâmbet a cărui „lungime“ nu trebuie să fie mai mică decât jumătate din faţă. Acestea ar fi în câteva cuvinte reţeta unui surâs perfect.

Secretul unui zâmbet perfect a fost transpus în termeni matematici de o echipă de cercetători din California, Statele Unite, în opinia cărora, un surâs reprezintă o alchimie delicată între dantură, buze şi gingii. Oamenii de ştiinţă atrag atenţia că albul dinţilor nu trebuie să fie exagerat, ci ideal este să „se asorteze“ cu albeaţa ochilor, pentru a se evita astfel un zâmbet „excesiv“, care pune în umbră tot restul feţei. „Ceea ce se observă de obicei în mod frecvent este culoarea, însă, dacă dinţii sunt prea albi, devin dominanţi în comparaţie cu ochii. Oamenii au tendinţa să îşi albească din ce în ce mai mult dantura, iar uneori trec chiar şi de culoarea naturală“, crede Nicholas Davis, de la Linda University School of Dentistry.

Dorinţa de a avea un zâmbet strălucitor apare doar din nevoia de a imita vedetele de la Hollywood. Un astfel de exemplu este şi solista şi actriţa americană Jessica Simpson, „posesoarea“ unuia dintre cele mai admirate zâmbete din showbizz şi care reprezintă un model des pomenit în cabinetele stomatologice de pacienţii care aspiră la o dantură perfectă.

Un surâs pentru fiecare

În plus, formulele matematice elaborate în California indică printre „ingredientele“ pentru un surâs perfect şi faptul că lăţimea ideală a zâmbetului trebuie să fie mai mare decât jumătate din cea a feţei, iar colţurile gurii trebuie să fie simetrice de o parte şi de alta a liniei mediane a obrazului. În plus, rândul de sus al dinţilor trebuie să se vadă foarte bine, în timp ce dinţii de jos trebuie să fie puţin vizibili. De asemenea, toţi trebuie să fie drepţi şi să nu prezinte semnele unor intervenţii odontoiatrice. Iar asta nu e

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°