Traficul feroviar a fost dat peste cap ieri-dimineaţă după ce circulaţia trenurilor a fost întreruptă mai multe ore între Braşov şi Predeal, din cauza viscolului şi a zăpezii care au doborât mai mulţi copaci peste liniile de înaltă tensiune.
Trenurile au avut întârzieri de până la şase ore, spre disperarea călătorilor care îi acuzau pe responsabilii CFR de indiferenţă. Circulaţia trenurilor s-a întrerupt între Timişul de Sus şi Predeal, din cauza unui copac care a căzut peste linia ferată.
„Am plecat ieri-seară (n.r.- marţi) la ora 6.00 din Sighetul Marmaţiei şi în această dimineaţă trebuia să fiu la 8.00, în Bucureşti, şi acum este deja 12.00 şi suntem blocaţi la Sinaia. Nimeni nu ne spune nimic. Sperăm ca până diseară să ajungem la Bucureşti“, spune un călător.
Dacă unii dintre cei aflaţi în trenuri erau nerăbdători să ajungă la destinaţie, alţii au profitat din plin de zăpadă chiar pe peronul gării din Sinaia.
Tot ieri-dimineaţă, o vijelie puternică abătută asupra localităţii prahovene Breaza a smuls acoperişul unui bloc şi a avariat un autoturism. „M-am speriat când am auzit o bubuitură puternică şi atunci am văzut cum se duce acoperişul blocului spre parcare. Noroc că nu era nimeni acolo, că l-ar fi omorât pe loc. Era deja 8.00 şi copiii plecaseră la şcoală“, povesteşte Elena Focşeneanu.
Pericol pe mare
Căpitănia Zonală Constanţa a transmis ieri-dimineaţă avize de furtună pentru 12 ore tuturor comandanţilor navelor aflate în porturi. Aceştia au fost avertizaţi să ia măsuri de siguranţă pentru evitarea accidentelor navale având în vedere că furtuna pare să se prelungească până în cursul zilei de vineri.
Navele ancorate în larg sunt obligate să aibă motoarele pornite, iar cele din porturi să aibă legăturile întărite la cheu.
Ieri-seară, Portul Constanţa Sud er