In 1980 a fost organizata la Paris, la Centre „Georges Pompidou“, o mare expozitie retrospectiva Salvador Dali. Personalul muzeului a folosit senzationala deschidere a evenimentului drept ocazie pentru intrare in greva. Erau ceruti bani in plus la salarii si conditii mai bune de lucru. Greva nu a boicotat insa expozitia, ci a folosit suportul mediatic al acesteia pentru revendicarile semnalate. Angajatii s-au adunat la balconul celui de-al patrulea nivel, unde au arborat bannere si au aruncat confetti la aparitia lui Dali.
Acesta a scandat vesel, laolalta cu grevistii, sloganurile contestatare, indrumindu-i spre interiorul cladirii, unde trona o lingura de douazeci de metri, in a carei cupa fusese plasat un Volkswagen. Decorul reproducea o statie de metrou realizata in stil Art Nouveau. In foaier era „construit“ un munte care trebuia escaladat pentru accesul la o parte a expozitiei. Un cinematograf plasat la etaj rula filme ale artistului in timp ce pe alte ecrane se faceau proiectii insotite de muzica. Un punct forte al expunerii era constituit de biografia lui Dali. In fiecare zi intrarea presupunea o coada de citeva ore.
Dupa capitolul parizian, expozitia „a plecat“ la Londra, la Tate Gallery, unde nu a fost nici o lingura, nici un munte, nici un cinematograf (despre Volkswagen se intelege de la sine ca nici nu putea fi vorba). In schimb s-a insistat pe o expunere conventionala, stricta, austera, iar informatiile despre artist ocupau planul secund. Nimeni nu s-a inghesuit la intrare…
Parizienii tratasera expozitia ca pe un festival. Aceasta a fost totodata prilej de revendicari socio-politice, de happening suprarealist. In Londra s-a mizat pe latura „serioasa“, vizitarea avind pretentia unei lectii dublate de scopuri exclusiv didactice. De fapt, aceasta atitudine a blocat chiar accesul publicului la Suprarealism.
In zil
