După ce a lansat oferta de pace către primarul George Scripcaru, ieri, preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a criticat atacurile care au fost lansate la adresa lui în ultima perioadă de timp. „Deşi am dat nişte semnale de pace, văd campania de atacuri dure care continuă la persoana mea, mai ales pe trustul de presă al primarului Scripcaru şi aici am două regrete. În primul rând domnul primar, spre deosebire de mine, nu recunoaşte că are un trust de presă care face o campanie deşănţată de promovare a primarului şi o campanie împotriva mea, în principal, şi împotriva PNL”, spune Aristotel Căncescu, referindu-se la o emisiune televizată difuzată pe postul RTT. În schimb, primarul George Scripcaru spune că el nu are nici o problemă cu domnul Căncescu, atâta timp cât se colaborează corect. „Eu nu am nimic de împărţit cu domnul Căncescu şi nici nu îi ţin socoteala programelor la care se uită. Noi avem proiecte şi dacă e să fim parteneri, pentru a le putea pune în practică atunci totul este foarte bine. În rest nu mă interesează astfel de campanii de imagine”, ne-a declarat George Scripcaru. După ce a lansat oferta de pace către primarul George Scripcaru, ieri, preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a criticat atacurile care au fost lansate la adresa lui în ultima perioadă de timp. „Deşi am dat nişte semnale de pace, văd campania de atacuri dure care continuă la persoana mea, mai ales pe trustul de presă al primarului Scripcaru şi aici am două regrete. În primul rând domnul primar, spre deosebire de mine, nu recunoaşte că are un trust de presă care face o campanie deşănţată de promovare a primarului şi o campanie împotriva mea, în principal, şi împotriva PNL”, spune Aristotel Căncescu, referindu-se la o emisiune televizată difuzată pe postul RTT. În schimb, primarul George Scripcaru spune că el nu are nici o problemă cu domnul Căncescu, atâ