In cartile dumneavoastra (in romaneste s-au tradus Poveste de iubire, Editura Corint, 2007; Case de nebuni, Editura Rao, 2007), tratati despre dragoste, despre erotismul in cuplu, adesea impins la extreme. Evocati drame amoroase deloc banale, insa intr-un stil rece, detasat, chiar crud. Citeodata spuneti ca e vorba de o chestiune de cuvinte, de existenta textuala, alta data ca este o incursiune in viata propriu-zisa – trebuie sa recunosc ca volumul Fragments de la vie des gens (2000) m-a dus cu gindul la Balzac cu ale sale Scènes de la vie.../ Scene de viata... Unde va situati, de fapt, in raport cu subiectele dumneavoastra?
Cred ca nu ma situez deloc intr-un context de explorare a nivelului textual, s-a spus foarte mult ca sint un stilist, cred ca stilul e ca si amprenta digitala, un lucru pe care nu-l poti evita, nu poti evita sa ai un stil, insa eu nu acord o atentie speciala acestui fapt. In schimb, in ciuda tuturor aparentelor – gasesc ca ati facut o remarca interesanta referitor la analogia cu Balzac –, eu cred ca ma situez in intregime de partea vietii, asa cum este ea astazi. Viata e mult mai cruda decit credem. Cred ca literatura nu are drept vocatie sa povesteasca lucruri false, desi o face adesea. Consider ca scriitorii ne prezinta adesea o imagine flatanta a vietii, care nu corespunde realitatii.
Vad in jurul meu destine destul de tragice, cred ca societatea noastra, mai mult decit alte tipuri de societate, emana acea otrava care se numeste frustrare. Frustrarea poate aduce oamenii in pragul disperarii si chiar al sinuciderii, al sinuciderii care nu e neaparat un act implinit: intreaga galaxie a lui Sisif, a disperarii, care trece prin angoasa si depresie. Cred ca in anii care vor veni vor predomina maladiile psihicului, pentru ca traim intr-o societate care nu e deloc adaptata la ceea ce sintem. Ni se spune ca aceasta societate e facu
