Pentru că se simte dator faţă de Stolojan, fără retragerea căruia nu era preşedinte şi nici Alianţa D.A. la putere, Băsescu vrea cu orice chip să-l răsplătească pe "dragă Stolo". Mult sentiment, puţină raţiune. In consecinţă, asistăm la moartea Partidului Democrat. E probabil una din cele mai mari gafe politice din ultimii 17 ani. Băsescu nu s-a putut abţine de la plăcerea sa supremă, de a distruge orice merge bine. Ca un animal care-şi devorează puii, a venit răndul, inevitabil şi trist, Partidului Democrat.
Foarte previzibilă dorinţa lui Traian Băsescu de a-şi crea, ca şi Vladimir Putin, un partid propriu. Dar să desfiinţezi Partidul Democrat este un lucru pe care l-aş numi elegant o mare prostie. Cu atăt mai mare cu căt acest lucru s-a petrecut exact in momentul in care PD a obţinut cel mai mare scor din istoria sa intr-o competiţie electorală.
PD a fost una dintre cele mai interesante formaţiuni politice postdecembriste. Ca jurnalist, am fost martor la naşterea PD. O forţă reformatoare din mamutul FSN, ce includea in el aripi perestroikiste, securiste, capitaliste. Indrăznesc să spun că semnatarii moţiunii lui Petre Roman din martie 1992, actul de naştere al PD, au fost tot timpul priviţi ca cei mai convinşi reformatori ai stăngii romăneşti.
Rememorez acum şarjele aprinse dintre ministrul Adrian Severin şi preşedintele Senatului Alexandru Bărlădeanu, de puternicele diferenţe de viziune economică şi politică dintre Ion Iliescu şi Petre Roman. Ele defineau o stare de conflict intre cei care doreau o intervenţie rapidă şi o convalescenţă scurtă a Romăniei in drumul spre capitalism. De cealaltă parte erau cei care abia la 10 ani de la evenimentele din Decembrie 1989 au căpătat convingeri ferme euroatlantice.
PD a fost din prima clipă o vedetă politică, un răsfăţat al presei. Ca tineri jurnalişti
