Valoarea investitiilor prognozate pentru acest an de cele mai multe companii de la Bursa se situeaza la un nivel dublu fata de sumele investite anul trecut, acestea profitand si de lichiditatile mari de pe piata, care s-au concretizat in aporturi din partea actionarilor la capitalul lor.
Valoarea investitiilor estimate pentru acest an de 50 dintre cele mai importante companii cotate pe piata de la Bucuresti si RASDAQ se ridica la 1,728 mld. euro, cu circa 30% mai mult decat nivelul realizat anul trecut.
In 2006, aceleasi companii au investit in activitatea proprie 1,319 mld. euro, din care aproape doua treimi reprezinta numai investitiile celei mai mari companii de la Bursa, Petrom (SNP).
Austriecii de la Petrom au investitit in ultimii doi ani peste 1,9 mld. euro, dar reprezentantii companiei spun ca investitiile se vor vedea in rezultate abia incepand cu orizontul anilor 2009-2010.
O alta companie care s-a remarcat prin nivelul investitiilor realizate in ultimii doi ani este transportatorul de energie electrica Transelectrica (TEL), care a alocat in acest an pentru investitii 172,2 mil. euro, cu 31% mai mult decat in 2006.
Printr-o comparatie la nivelul celor peste 50 de companii de la Bursa analizate privind nivelul investitiilor estimate pentru acest an raportat la dimensiunea afacerilor desfasurate (cifra de afaceri sau dupa caz capitalurile proprii aferente anului trecut), a rezultat faptul ca de un ritm mai important privind investitiile beneficiaza companii din domeniul constructiilor precum Imotrust Arad (ARCV) si Concefa Sibiu (COFI), sau din domeniul turismului, Turism Felix (TUFE) si THR Marea Neagra (EFO).
Potrivit analistilor, investitiile in aceste activitati necesita si o perioada mai lunga de timp privind recuperarea investitiilor, datorita faptului ca banii pe proiectele realizate sunt incasati in cele mai multe c