Cele mai mari patru companii de pensii private obligatorii au fost inspectate inopinat de Consiliul Concurentei.
Consiliul Concurentei (CC) a facut zilele trecute inspectii inopinate la cele mai mari patru companii de pensii private obligatorii, a declarat pentru ZF Alexe Gavrila, vicepresedintele institutiei.
Cele patru companii de pensii investigate sunt ING Fond de Pensii, Allianz Tiriac Pensii Private, Generali Fond de Pensii si Aviva Pensii. Pe langa acestea, si companiile de asigurare care le-au fondat au fost supuse inspectiilor, alaturi de APAPR (asociatia profesionala a companiilor de pensii) si UNSICAR (asociatia brokerilor de asigurare). In total, zece entitati au fost vizate de controlul CC. Piata pensiilor private are perspective uriase de crestere: activele administrate ar putea ajunge la 10 miliarde de euro peste zece ani.
Investigatia de fata vizeaza "posibilele intelegeri intre companii" privind nivelul comisionului de intrare in fondul de pensii, dar "si alte aspecte", a spus oficialul. Comisionul de intrare in fiecare fond de pensii este de 2,5% din contributiile virate si este identic pentru toate cele 18 fonduri de pensii private obligatorii de pe piata. De altfel, nivelul de 2,5% este si maximul permis de legea pensiilor private.
"Luni (4 decembrie, n. red.) am declansat o investigatie pe aceasta piata noua in Romania. Inspectia s-a efectuat pe baza unor informatii primare pe care le-am primit si am considerat ca este oportuna si o inspectie inopinata, de la care sa luam informatii pe care sa le confruntam cu cele primare", a precizat Gavrila, adaugand ca institutia sa a fost sesizata de catre o sursa externa.
CC este un organism foarte puternic in statele UE, cu forte si atributii comparabile cu ale Politiei. Inspectorii CC pot controla sedii, documente si computere pentru a culege informatii consid