Suntem capabili sa functionam la nivelul unui stat de drept, acum ca am devenit parte a unuia (pe baza de promisiuni ca vom pune in practica legile si regulamentele UE), sau ne pregatim sa devenim oficial o Transnistrie a Europei, unde totul e permis, cu capitala la Bucuresti? Dupa democratia originala urmeaza statul de drept original? Ambasadorii unor tari-cheie din Uniunea Europeana sunt extrem de ingrijorati de evolutia Romaniei si isi pun aceste intrebari in modul cel mai serios.
si cine cunoaste tranzitia romaneasca stie ca ambasadorii au fost intotdeauna principalul factor al reformei din Romania, mult inainte sa se dezvolte o societate civila demna de acest nume. Imi amintesc un ambasador francez care se scula luni la 6 dimineata ca sa fie la prima ora la Camera Deputatilor, sa preseze pentru introducerea pe agenda a unor masuri de reforma. Imi amintesc de un ambasador american care a sunat la o agentie de stiri sa intrebe de ce lipseste de pe lista neagra un ministru despre care stia el sigur ca e corupt (nu lipsea: era o scapare a agentiei).
Mai tot ce a fost important la noi, de la recunoasterea frontierelor noastre de catre Ungaria la intrarea in UE, s-a facut cu marea presiune a acestor oameni, care azi au ajuns sa mearga si la sedintele CSM. Daca acesti prieteni adevarati ai nostri nu ar fi facut asa toata tranzitia, am fi azi la nivelul Belarusului sau Georgiei. Trebuie sa nu ai nici o contributie pozitiva la aceasta istorie recenta a noastra, ca Bogdan Olteanu, ca sa iti poti permite sa le spui ambasadorilor sa isi vada de treaba lor.
Ultima mare ingrijorare a ambasadorilor este lupta din jurul justitiei noastre. Nu s-ar fi asteptat nimeni ca, dupa ce am semnat tratate in care am cedat suveranitatea noastra legala Uniunii Europene, sa denuntam acest proces cu viteza cu care o facem. S-a ajuns pana la a declara recent
