Fondul Proprietatea a fost, pana la acest moment, una dintre cele mai inutile constructii din economie. Atunci cand a fost creat prin lege, in anul 2005, Fondul Proprietatea a avut un rol important pentru bugetul de stat, acela de a evita platile catre fostii proprietari care isi revendicau bunurile imobiliare (terenuri, case sau proprietati industriale). Ar fi fost nevoie de o suma imensa de la buget pentru a acoperi contravaloarea activelor revendicate.
La inceputul anului 2005, devenise deja imposibil de dat curs revendicarilor in natura. Motivele se cunosc. Intreprinderile revendicate fusesera deja privatizate, de multe ori pe cai oculte si fara a se pastra un pachet de actiuni fostilor proprietari. Legea caselor nationalizate din anii '90 a pus in prim-plan protectia chiriasilor, si nu a tinut seama de drepturile fostilor proprietari. Terenurile au intrat pe mana celor care au stiut sa faca la timp schimburi avantajoase, astfel ca, atunci cand o parte dintre proprietari ar fi trebuit sa intre in posesia lor, primariile nu au mai avut nici un hectar de teren disponibil.
In aceste conditii, statul a incercat sa inventeze o solutie care sa aiba, in acelasi timp, doua virtuti: sa rezolve problema fostilor proprietari, dar fara ca bugetul sa cheltuiasca prea multi bani. Si, astfel, s-a nascut Fondul Proprietatea, o institutie care ar fi trebuit sa adune drepturile de proprietate revendicate si nerezolvate, sa le evalueze, sa le transforme in actiuni la un mega Fond care sa fie apoi listat la Bursa de Valori.
De fapt, Fondul Proprietatea nu era o solutie in favoarea fostilor proprietari, ci in folosul statului. Macar un singur argument este important pentru a demonstra acest lucru: fostii proprietari inlocuiau o creanta certa (care provenea din dreptrurile pe care le aveau asupra unei proprietati revendicate), cu una incerta (care d
